Începe reabilitarea termică a două blocuri situate pe bulevardul Take Ionescu

0
301

anvelopare-blocuri

Licitația de reabilitare termică din bani europeni pentru încă două blocuri din Timișoara a fost finalizată, anunță municipalitatea. Vorbim despre blocurile situate pe bulevardul Take Ionescu.

Nicolae Robu spune că este posibil ca lucrările să înceapă chiar de săptămâna viitoare. Termenul de execuţie este de 56 de zile calendaristice de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Potrivit primarului Nicolae Robu, firma câștigătoare s-a angajat să termine lucrarea în mai puțin de două luni. Valoarea lucrării este de 407.000 lei fără TVA.

Totodată a fost încheiat şi contractul pentru lotul 5. Mai exact este vorba despre un imobil tot de pe bulevardul Take Ionescu, însă de la numărul 45. Valoarea lucrării este de 208.000 lei fără TVA, iar termenul de execuţie este de 42 de zile. „La ambele licitaţii s-a produs o scădere semnificativă prin competiţie. La lotul 4 de la 543.000 de lei, cât a fost valoarea estimată de proiectant, s-a ajuns la adjudecare la suma 407.000, şi la lotul 5 de la 285.500 lei cât a estimat proiectantul că valoarează lucrarea, s-a făcut adjudecarea la o valoare de 208.000 lei”, spune edilul Nicolae Robu.

Conform programului de reabilitare termică, în aceste lucrări se investesc peste 10 milioane de euro, fiind reabilitate peste 60 de blocuri în care locuiesc aproximativ 1.500 de familii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.