De Ziua Energiei, timișorenii pedalează

0
294

Tura banateana

Prima tură ciclistă bănăţeană marca VpB din acest an va avea loc duminică la Timișoara.  Iubitorii mersului pe două roți își dau întâlnire la Platforma Timco, de la ora 08:30, urmând ca plecarea să aiba loc de la 9.

Aceștia vor parcuge un traseu de aproximativ 20 km, pe la Casa “Verde pentru Biciclete” – Muzeul Satului – Giarmata Vii – Pădurea Verde – Lacul Dumbrăvița – traseu pădure.

Organizatorii recomandă participarea îndeosebi cu bicicletă de tip mountain-bike. Bicicletele trebuie să fie corespunzător echipate şi recomandă purtarea căştii de protectie şi/sau a vestei reflectorizante. Înainte de plecarea în tură, cei care nu au deja număr de biciclist, vor putea primi unul de la voluntarii “Verde pentru Biciclete”. Cursa este accesibilă tuturor categoriilor de vârstă.

Această tură bănățeană este prima dintr-o serie de șase care vor avea loc în acest an, turele cicliste bănățene fiind deja tradiționale în cadrul campaniei “Verde pentru Biciclete”, primele de acest gen având loc în 2009. “Scopul nostru este de încuraja mișcarea în aer liber, de face cunoscute împrejurimile verzi ale Timişoarei şi de a petrece timp de calitate, bucurându-ne de natură şi de o plimbare pe bicicletă”, spun organizatorii.

Prima tură poate fi considerată o tură de încălzire, dată fiind lungimea redusă a traseului și este organizată împreună cu Primăria Municipiului Timișoara, marcând astfel debutul Zilelor Energiei Timișoara 2015.

 Municipiul  Timişoara, semnatară a Convenţiei Primarilor, organizează  a cincea ediţie a “ZILELOR ENERGIEI  TIMIŞOARA”, în colaborare cu Comisia Europeană şi cu alte părţi interesate, în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Durabile.  Zilele Energiei Timişoara 2015 sunt dedicate mobilităţii şi promovării transportului ciclist, municipalitatea acţionând ca un model pentru cetăţeni.

  “Verde pentru biciclete”  este o mişcare pentru pedalare susţinută de Fundaţia Bega.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.