Campionii satelor! AS Carani a câștigat Liga Satelor la minifotbal

0
607

cosmin dan

Liga Satelor BiArena la minifotbal, competiție inedita de minifotbal pornită în această primăvară, cu 17 echipe și două serii la start, și desfășurată în comuna timișeană Sânandrei, a ajuns, ieri, la final.

Din serii s-au calificat primele patru clasate. Vineri, în primele două sferturi, un meci fără istoric, Biled – Fortuna Covaci 10-0, şi unul incredibil, Carani – MMC Sânandrei. Mari favoriţi, cei din Carani au condus cu 2-0 şi 3-1, dar băieţii lui Cosmin Maiurjia au întors scorul, conducând cu 4-3!! Erau ultimele minute şi se profila o imensă surpriză. La ultima fază a meciului, la o lovitură liberă pentru Carani, un jucător de la MMC face henţ în careu, penalty şi eliminare, 4-4! Prelungiri. Spiritele se încing, MMC, rămasă cu un un om mai puţin, mai vede un roşu, o rezervă fiind eliminată. Se termină 6-4 pentru Carani…

Meciuri cu jucatori consacrati

Sâmbătă, mai întâi s-au jucat ultimele două sferturi. Într-un derby al Sânandreiului, Gloria a trecut de EHG cu 3-0, însă mult mai greu decât arată scorul, la pauză fiind 0-0. FC Sânandrei a eliminat greu, 6-4, pe Athletic Covaci, covăcenii conducând la un moment dat cu 3-1!
În semifinale, meciuri cu multe scântei, încheiate cu acelaşi rezultat, 4-3. Biledul a învins pe Gloria, partida fiind una nebună, Maracana conducând mereu şi mereu fiind egalată! Caraniul a produs o surpriză – având în vedere valoarea jucătorilor adverşi – şi a eliminat FC-ul sânandreian. La pauză a fost 1-1, Caraniul s-a desprins la 4-1, apoi FC a revenit, dar n-a reuşit şi egalarea. S-a terminat într-o nebunie generală, cu altercaţii şi jucători urmărindu-se pe tot terenul.
De remarcat prezenţa în competiţie, sâmbătă, a unor jucători cu nume, la fotbal pe teren mare. La EHG, Bogdan Moroşan, ex-internaţional de juniori, fost la Petrolul, în Liga a II-a. La FC Sânandrei, inflaţie de vedete: Alin Roman, ex-internaţional de juniori prezent la Euro U17 2011, fost şi în Liga I, la Dinamo, fost şi la ACS Poli, acum în liga secundă, la FC Caransebeş; Gelu Velici, fost dublu campion naţional de juniori cu FC Timişoara (generaţia 1992), ex-internaţional de tineret, fost la Ceahlăul şi Fortuna Poiana Câmpina, acum la Dinamo; Daniel Birău, prezent la Euro U17 2011, ex-ASU Politehnica Timişoara şi Fortuna Poiana Câmpina, acum la FC Caransebeş; Cristian Tăbăcaru (Mama Mia Becicherecu Mic, Liga a III-a); Ionel Mihuţa (Millenium Giarmata, Liga a III-a).

Finale disputate si agitate

În finala pentru locul 3, ieri, de la ora 11, derby sânandreian, Gloria – FC 5–4. După ce în primele opt meciuri din competiţie a învins pe linie, Gloria lui Marius Merca a fost stopată în semifinale şi a luptat pentru bronz cu echipa fraţilor Roman. A fost un meci de vacanţă, FC-ul fiind lipsit de toate vedetele sale. Astfel, Gloria lui Marius Merca termină pe 3 şi câştigă un purcel la proţap şi o ladă de bere.
În finală, tot ieri, Caraniul a întâlnit Biledul. Aşadar, echipele care au terminat pe primele două locuri ale seriei I, cu același număr de puncte, Caraniul clasându-se pe 1 graţie victoriei din meciul direct cu Maracana. Implicată în Cupa Multinaţionalelor, desfășurată la Timișoara, Maracana a eliminat, în dimineaţa finalei Ligii Satelor, marea favorită Conti AP, în sferturi, continuând lupta pe două fronturi!

Finala Carani – Biled, a început cum nu se putea mai rău pentru Maracana. O ”dublă” a lui Dan Golorom a dus tabela la 2-0 pentru AS! Biledul a revenit, a egalat la 2, dar Caraniul a preluat din nou conducerea. Iar Biledul a egalat iarăși! 3-3 la pauză. În partea a doua, după o perioadă de echilibru, Maracana a căzut fizic, consecință a multelor meciuri jucate în acest week-end, în Liga Satelor și în Cupa Multinaționalelor, primind gol după gol și nereușind să înscrie vreunul, din cauza paradelor portarului junior al AS-ului, Roberto Voin, de la LPS Banatul și CFR Timișoara (Liga a IV-a). Nici măcar golgeterul-căpitan al lui CS Ghiroda, locul 3 în Liga a IV-a, Alexandru Baranyi, nu a putut să readucă Maracana în joc. Scor final, Carani – Biled 6-3 și AS câștigă trofeul! Interesant este că Biledul pierduse până în finală un singur meci în competiție, tot cu AS Carani, în grupă (2-4). Experiența superioară a veteranilor din Carani, cu mulți jucători trecuți de 35 de ani, în frunte cu Florin ”Loli” Iancu, Dan Golorom și Ligius Ghiță, a învins senzaționalul joc de pase și admirabila coeziune a celor de la Maracana, cea mai frumoasă echipă a acestui turneu. Biledul a mai avut însă puteri, după finală, seara, să joace și să câștige finala mică la Cupa Multinaționalelor, organizată la Timișoara!

După fluierul final al Ligii Satelor a urmat festivitatea de premiere, oficiată de Octavian Stăncioiu și Victor Ciurescu (observator FRF din Arad), și apoi s-a petrecut, cu mici și bere din partea casei, pe ritmuri muzicale, dar fără manele!

Va urma ediția a II-a, cu startul undeva pe la început de septembrie!

Faza finală (12-14 iunie)

Sferturi de finală
Meci 1: AS Carani – MMC Sânandrei 6-4 d.p. (vineri, ora 21)
Meci 2: Maracana Biled – Fortuna Covaci 10-0 (vineri, ora 20)
Meci 3: Gloria Sânandrei – EHG Sânandrei 3-0 (sâmbătă, ora 11)
Meci 4: FC Sânandrei – Athletic Covaci 6-5 (sâmbătă, ora 12)
Semifinale
Meci 1 – Meci 4: AS Carani – FC Sânandrei 4-3 (sâmbătă, ora 14)
Meci 2 – Meci 3: Maracana Biled – Gloria Sânandrei 4-3 (sâmbătă, ora 13)
Finala pentru locul 3
Învinse semifinale: FC Sânandrei – Gloria Sânandrei 4-5 (duminică, ora 11)
Finala
Învingătoare semifinale: AS Carani – Maracana Biled 6-3 (duminică, ora 16)
Clasament final: 1. AS Carani, 2. Maracana Biled, 3. Gloria Sânandrei, 4. FC Sânandrei
Liga Satelor Biarena 2015
Finala (14 iunie 2015, ora 16, Sânandrei, Baza Sportivă BiArena)
AS Carani – Maracana Biled 6-3 (3-3)
Arbitri: Gheorghe Stănescu, Petrică Parlea

Foto: Cosmin Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.