Terasa de la Sala Olimpia riscă să fie demolată mâine!

0
576

teresa sportivilor

Terasa de la Sala Olimpia riscă să fie demolată mâine! Proprietarul acesteia, culturistul Florin Teodorescu, a fost somat de municipalitate să renunțe la terasă, pe motiv că nu are autorizație de construcție și nici de funcționare.

El spune că e vorba despre un abuz, dar vrea să doneze terasa statului român. „Până vineri trebuie s-o dau jos. Acum 12 ani a fost autorizată până în 2011, la schimbare de mandat (în 2012 – n.r.) mi-au dat-o înapoi. Am pus-o înapoi legal și m-a costat peste 12.000 euro. Fiecare terasă fixă trebuie autorizată din șase în șase luni. Aceasta nu este o terasă fixă, e prinsă în șuruburi. Este o terasă de așteptare, eu nu câștig nimic din ea”, susține Florin Teodorescu.

Conform somației emise de Primărie, proprietarul trebuie să-și demoleze terasa în 48 de ore. „Vreau s-o donez statului român. Vreau să fiu ajutat să nu se strice un lucru bine făcut care nu mai funcționează comercial de cinci ani. Repet, vreau s-o donez gratuit statului român, eu nu nu câștig nimic din ea. Asta e răsplata Primăriei după palmaresul pe care îl am, timp de 25 ani”, explică Florin Teodorescu.

Acesta a primit în urmă cu o lună o amendă de 2.500 de lei pentru că nu avea autorizație de funcționare și pentru că nu a putut prezenta autorizația de costrucție. Acum, au venit din nou în control, astfel că Primăria a dispus demolarea construcției. „Aici nu se vinde nimic. E un salon de așteptare, unde sportivii vin să citească, să se relaxeze sau să joace șah. Mi-a dat autorizație să o ridic. De funcționare nu mi-a dat pentru că eu nu vând nimic. De urbanism am, de funcționare nu”, a mai spus Florin Teodorescu.

De cealaltă parte, edilul, Nicolae Robu spune că proprietarul terasei nu a cerut niciodată în acești ani de la Primărie autorizație de contrucție și nici de funcționare a terasei respective: “Acest cetățean, care este proprietarul acelei terase nu înțelege că dacă a avut mușchii mari și poate îi și are, nu poate să acționeze în afara legii. De ani de zile nu are autorizație de construcție, de funcționare și el oferă servicii de alimentație publică! (…) Nu vă poate prezenta nici un document, dovadă a vreunei încercări de intrare în legalitate”, spune primarul Nicolae Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.