Peste 5000 de elevi de clasa a XII-a au susținut astăzi examenul de Bacalaureat cu proba scrisă de Limba română. La această probă au fost subiecte diferite la profilul real, faţă de cel uman.
Unii au făcut meditaţii, iar alţii s-au descurcat cum au putut. Elevii apârținând minorităților naționale vor susține marți proba la Limba și literatura maternă, respectiv Matematică pentru absolvenţii profilului real şi Istorie pentru cei de la profilul Umanist. Vineri, 3 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării, respectiv Biologie, Geografie, Fizică, Chimie, Logică, Informatică, Sociologie, Psihologie, Economie sau Filosofie.
Lucrările vor fi corectate, pentru prima dată, în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul. Liceenii au trei ore în care să rezolve subiectele, începând cu ora 9.00. Astfel, absolvenţii filierei teoretice – profilul Umanist şi cei ai filierei vocaţionale – profilul Pedagogic vor avea aceleaşi subiecte, iar absolvenţii filierei teoretice – profil Real şi ai filierei tehnologice vor primi alte subiecte.