Veşti bune pentru bugetari! Preşedintele Klaus Iohannis, a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea voucherelor de vacanţă.
Legea a fost adoptată, pe 3 iunie, de Camera Deputaţilor, după ce a primit şi votul senatorilor, pe 12 martie. Actul normativ prevede că angajaţii, din sistemul public şi din sistemul privat, să primească vouchere de vacanţă, în limita a şase salarii medii pe economie, şi pot fi folosite doar în turismul românesc. Pe de o parte, angajaţii din sistemul privat pot beneficia de vouchere de vacanţă sau de primă de vacanţă, pe care angajatorul le acordă în urma negocierii, iar în sistemul public, în urma unui amendament adoptat, vor beneficia doar de vouchere de vacanţă nu şi de bani sau prime de vacanţă.
Acest sistem de vouchere de vacanţă păstrează facilităţile fiscale oferite angajatorilor, sunt deductibile şi scutite de la plata contribuţiilor şi taxelor salariale.
(Sursa foto: www.infoziare.ro)