VIDEO: Nicolae Robu:”Văd preocupare din partea PSD. Și-a făcut oare o analiză internă?”

0
326

Nicolae-Robu

Social-democraţii timişeni să ceară socoteală Consiliului Judeţean pentru pierderea finanțării proiectelor europene. Este afirmația făcută de edilul Timișoarei, Nicolae Robu.

Acesta susține că cele trei proiecte cu finanţare europeană ale CJ au fost ratate, în timp ce el a reuşit să promoveze toate cele 39 de proiecte, având până acum o absorbţie de peste 80%. „Nu văd nicio preocupare din partea PSD Timiş şi a altora faţă de cei care au avut trei proiecte şi le-au pierdut şi pe acelea. Nu ştiu de ce PSD nu este preocupat de ceea ce a făcut preşedintele CJ Timiş, care nu a atras niciun leu din proiecte europene, în schimb este preocupat de muncitorii din Piaţa Unirii, care au lucrat în genunchi pentru a monta piatră cu piatră şi nu le-a fost deloc uşor”, spune primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

În plus, edilul s-a arătat deranjat de faptul că un consilier local PSD i-a atras atenţia că lucrările din Piaţa Unirii ar stagna, din cauza muncitorilor plecați la fân în satele natale. „Preocuparea este că nu sunt destui muncitori pe şantierele care de bine de rău merg. Deocamdată n-o să găsiţi pereche municipiului Timişoara în ceea ce priveşte proiectele europene. (…) Eu, mai mult decât oricine, mă zbat ca lucrurile să se facă mai repede şi bine. Trec zilnic sau cel puţin o dată la două zile pe fiecare şantier al Timişoarei şi vorbesc cu oamenii. Lucrările se fac în condiţii extrem de grele, cu firme în insolvenţă, cu firme care din când în când au conturile blocate, cu probleme de forţă de muncă”, adaugă edilul Nicolae Robu.

Refacerea Pieţei Unirii face parte dintr-un amplu proiect de reabilitare a centrului istoric al oraşului, estimat la circa 15 milioane de euro. Acesta a presupus reabilitarea a patru pieţe (Piața Unirii, Libertăţii, Ţarcului şi Sfântul Gheorghe) şi a zece străzi adiacente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.