Emoții mari pentru absolvenții claselor a douăsprezecea. Aceștia vor afla mâine rezultatele finale de la prima sesiune din acest an a examenului de Bacalaureat.
Tot marți, între orele 16:00 și 20:00 se pot depune contestațiile, care vor fi soluționate miercuri și joi, urmând ca vineri să fie afișate rezultatele finale a primei sesiuni a examenului de Bacalaureat din 2015. Conform Ministerului Educației, la nivel național s-au înscris peste 168.000 de absolvenți de liceu, cu peste 7.000 mai mulți decât în sesiunea iunie-iulie 2014. Vă reamintim că peste cinci mii de liceeni din județul Timiş au susținut Bacalaureatul în acest an. 76,89% dintre candidații înscriși în prima sesiune a Bacalaureatului din 2015 provin din promoția curentă, în timp ce 23,11% sunt din seriile anterioare.
Din 24 august vor începe probele scrise ale sesiunii de toamnă, prima testare fiind la Limba şi literatura română, urmată în 25 august de Limba şi literatura maternă, 26 august – proba obligatorie a profilului şi 28 august – proba la alegere a profilului şi specializării.
Primele rezultate vor fi afişate în 31 august, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 12.00 şi 16.00. În 1-2 septembrie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 3 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.
(Sursa foto: www.realitatea.net)