STOP BRACONAJULUI! Alege să vânezi legal!

0
367

campanie braconaj animale

“STOP BRACONAJULUI! Alege să vânezi legal!”. Este mesajul campaniei derulate de jandarmii timişoreni pentru prevenirea actelor de braconaj cinegetic pe teritoriul judeţului Timiş.

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara în parteneriat cu Asociaţia de vânătoare şi Pescuit Sportiv „Arthemis” Otelec desfăşoară până la sfârşitul acestui an, o campanie de prevenire a braconajului cinegetic pe teritoriul judeţului Timiş, pe raza comunelor Cenei, Uivar, Otelec, Giulvăz, Foeni, Ghilad şi a oraşului Ciacova.

Principalul obiectiv al acestei campanii îl reprezintă supravegherea, controlul, asigurarea protecţiei şi conservării fondului cinegetic şi piscicol din zonă. În cadrul campaniei se urmărește diminuarea activităţilor de braconaj cinegetic, promovarea unor bune practici privind vânătoarea şi creşterea gradului de respectare a legislaţiei specifice.

În prima etapă, jandarmii au informat autorităţile despre desfăşurarea acestei campanei. Cu ajutorul acestora, în perioada imediat următoare, vor avea loc dezbateri tematice cu cetăţenii privind beneficiile comunităţii în ceea ce priveşte conservarea fondului cinegetic. De asemenea, împreună cu reprezentanţii asociaţiei, jandarmii vor desfăşura activităţi de sondare a opiniei publice privind implicarea cetăţenilor în activităţi ilegale.

În plus, vor fi desfăşurate acţiuni comune de supraveghere a activităţilor de vânătoare împreună cu personalul asociaţiei pentru sancţionarea celor care nu respectă prevederile Legii nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic şi ale Ordonanţei de Guvern nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Jandarmii recomandă evitarea săvârşirii următoarelor faptelor care constituie infracţiuni şi care se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani: vânătoarea fără permis sau fără autorizaţie de vânătoare legală;  vânarea prin utilizarea de capcane neautorizate; vânătoarea prin utilizarea pe timp de noapte a autovehiculelor sau dispozitivelor care permit ochirea şi tragerea pe întuneric; vânarea cu ogari, păsări de pradă, cu arcuri sau arbalete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.