S-a soluționat problema pietrei pentru pavajul din zona istorică a Timișoarei

0
262

Piata Unirii

Lucrările la centrul istoric avansează, dă asigurări primarul Timişoarei, Nicolae Robu.  Astfel că problema pietrei pentru pavaj a fost rezolvată.

Edilul susține că în perioada următoare sunt așteptate mai multe transporturi de piatră. “Vine piatra, mi s-a confirmat că a plecat deja un transport, mai multe mașini, pentru strada Lucian Blaga. Vine, de asemenea, piatră pentru Eugeniu de Savoya în continuare. Deja am primit acolo și plăci mari și piatra cubică și, vestea cea mai bună, vineri sau sâmbătă, în funcție de cum va fi în trafic, vor sosi transporturi importante de piatră pentru Mercy. Am fost aseară și în Piața Unirii și lucrările au avasat frumos, chiar dacă nu mai sunt 30 sau 40 de muncitori, ci doar 15 sau 20. S-a progresat foarte frumos şi s-a ajuns cu pavarea în zona Domului. Dacă nu vom mai avea probleme cu aprovizionarea lucrările vor putea fi finalizate până la sfârşitul lunii octombrie. Până acum au existat meșteri care nu se pricepeau și trebuie să vină alţii să scoată pietre”, spune primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Edilul a făcut un apel proprietarilor de clădiri din zona istorică, avertizând că aceia care nu își întrețin proprietățile vor fi sancționați de Poliția Locală cu amendă maximă. „Încă o dată, am un mesaj pentru proprietarii timișoreni să își ingrjească clădirile, să le reabiliteze. Sunt circa zece clădiri care fiecare au intrat în lucru sau sunt finalizate așa cum acești prorietari au înțeles şi au făcut un efort să îşi întreţină clădirile așa trebuie să facă şi ceilalți. Nu ne face plăcere să amendăm pe nimeni, dar poliția locală are consemn să aplice amenzile maxime și cât se poate de des pentru toți proprietarii care nu îşi îngrijesc clădirile”, a transmis primarul Nicolae Robu.

În plus, edilul dă asigurări că banii europeni pentru reabilitarea centrului istoric nu vor fi pierduţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.