Un post important la Primăria Timișoara va râmâne vacant în perioada următoare. Potrivit reprezentanților instituției, șefa Direcției de Dezvoltare se pensionează. După 15 ani în care a coordonat marile proiecte ale Timișoarei, Aura Junie va pleca din toamnă de la Primărie.
De cealaltă parte, edilul Nicolae Robu susține că cel care o va înlocui pe Aura Junie trebuie să fie în primul rând un om competent și să facă față cerințelor postului. Printre cei vizați de edil, se află consilierul său personal, Robert Kristof, de care primarul este foarte mulțumit. “Trebuie să fie în primul rând competent, potrivit pentru această poziție importantă. Nu putem să facem discriminări după vârstă. Vom face publica vacantarea postului, când va fi momentul potrivit. Vom încerca să facem popularitate, astfel încât să se prezinte cât mai multe persoane competente, potrivite pentru a accede la acest post. Postul se va da pe bază de competiție la care va conta în primul rând competența”, spune primarul Timișoarei, Nicolae Robu.
Vă reamintim că Robert Kristof are 24 de ani și este de curând unul dintre consilierii primarului Timișoarei. Tânărul este născut la Lugoj, absolvent al Politehnicii și voluntar activ în perioada studenției.