Un club de noapte din Timisoara a fost sanctionat pentru pentru tulburarea liniștii. Weekendul trecut la Dispeceratul Poliției Locale au fost primite mai multe sesizări de la cetățenii care locuiesc pe străzile Liviu Rebreanu, Calea Martirilor, Arieș, Spitalul Județean, zona Soarelui. Oamenii au fost exasperați de gălăgie.
În urma verificărilor efectuate la fața locului polițiștii locali au constatat că aspectele sesizate se confirmau. Polițiștii locali au aplicat în aceste zile o sancțiune contravențională societății comerciale Elaine SRL (Club Heaven), deoarece a încălcat prevederile Legii 61/1991 republicată, tulburând liniștea locatarilor prin folosirea aparatelor muzicale la intensitate mare la punctul de lucru din zona Stadionului Dan Păltinișanu. Deoarece reprezentantul societății nu a fost prezent la fața locului, la momentul respectiv, acesta a fost invitat la sediul Poliției Locale și sancționat contravențional cu o amendă de 500 lei.
Ca urmare a faptului că pe timp de vară numărul sesizărilor de acest gen este în creștere, Poliția Locală Timișoara atrage atenția tuturor celor care nu respectă prevederile legale referitoare la tulburarea liniștii publice în special pe timp de noapte și desfășoară astfel de activități de natură să producă disconfort cetățenilor orașului că va lua toate măsurile legale în acest sens.