VIDEO: Drumul județean Ohaba Forgaci – Racovița asfaltat după 15 ani

0
546

drum Racovita

Vești bune! Drumul județean Ohaba Forgaci – Racovița a fost asfaltat după 15 ani.  Autoritățile județene l-au inaugurat ieri.

Acesta are o lungime de 10,2 kilometri, iar lucrarea s-a derulat pe parcursul a opt luni. “În cei trei ani de mandat sunt mai multe lucrări de investiții, decât au fost în 20 de ani, în cele 5 mandate care au fost înainte. Eu sper ca până anul viitor să închidem toate cele 15 lucrări, cel puțin din punctul de vedere al alocărilor financiare, pentru că s-ar putea, fiind perioada de iarnă, să nu se poată neaparat executa toate anul acesta. Sunt lucrări care se văd, sunt lucrări așteptate de sute de mii de oameni”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin.

drum  judetean

Întreaga investiție este de 21,8 milioane de lei, iar banii provin din bugetul CJT, din creditul luat de instituţie de la CEC şi din programul PNDL.

Şoseaua este folosită de toţi cei care se deplasează pe ruta Lugoj – Bacova și trece prin Jabăr, Ohaba Forgaci Ficătar, Drăgoiești, Racovița, Hitiaș și Sârbova. În plus, este un proiect binevenit, întrucât eficientizează traficul, spune primarul comunei Racoviţa. „În momentul de faţă s-a făcut o aerisire aşa de mare la cele două şosele Timişoara-Lugoj odată cu asfaltarea acestui drum şi am speranţa că veţi face tot posibilul pentru alocarea unei sume de bani ca să asfaltaţi şi tronsonul Hitiaş – Bacova. Lumea este foarte mulţumită, în momentul de faţă ajungem de la Lugoj la Racoviţa în 15 minute. Înainte dura jumătate de oră şi făceam ocol pe la Buziaş”, explică Ion Nanu, primarul comunei Racoviţa.

11744825_10204315760645443_883257701_o

Astăzi vor fi inaugurate alte două drumuri reabilitate. Este vorba despre Ohaba Română-Ohaba Lungă şi Dumbrava-Mâtnicu Mic.