Au curs amenzile în Timiș într-o singură zi! Vorbim despre 21 de infracţiuni constatate, peste 200 de amenzi și bunuri de peste 35.000 de lei confiscate de oamenii legii, în doar 24 de ore!
Acțiunea polițiștilor a fost derulată pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, în special în zonele unităţilor de alimentaţie publică, unităţilor recreative (cluburi, discoteci, baruri) şi centrelor comerciale agroalimentare. Astfel, în Timiș au participat peste 150 de poliţişti și au fost efectuate 31 de acţiuni, 31 de controale (în pieţe și localuri) şi verificate 13 societăţi comerciale.
Au fost constatate 21 de fapte de natură penală, fiind cercetate 20 persoane. În plus, au fost aplicate 201 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică, comerţ ilicit, abateri de natură silvică şi încălcarea normele rutiere, fiind indisponibilizate bunuri în valoare de aproape 35.000 de lei. Valoarea sancţiunilor se ridică la peste 50.000 de lei.
Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 10 permise de conducere şi retrase 8 certificate de înmatriculare.