Biserica Sf. Gheorghe se află situată în Caransebeș, pe str. Muntele Mic nr.2, la intersecția străzilor Ep. N. Popea și Muntele Mic. În limbajul curent al orășenilor, dintotdeauna această biserica a fost numită „catedrala”, iar după reînființarea episcopiei în Caransebeș, această denumire este tot mai des folosită, chiar și în lucrări monografice. Reprezintă un monument istoric și de artă, unul din reperele cele mai de seamă ale orașului.
Istoria acestui lăcaș de cult se pierde în negura vremii, perioada zidirii sale fiind destul de incertă. Prima atestare sigură a acesteia apare în 1738, însă unii autori susțin că zidirea bisericii ar fi avut loc între 1444 și 1449, în vremea banului de Severin, Mihai Csornai care, împreună cu Dan Andrei, judele de atunci al orașului, precum și cu contribuția nobililor locali de confesiune ortodoxă ar fi pus bazele creării edificiului întrucât din cauza permanențelor lupte cu turcii ortodocșii nu ar fi avut biserică în Caransebeș. Mai mult, biserica este pusă în legătură directă, sugerându-se identitatea, cu o mânăstire amintită documentar încă din 1429 aflată pe malul Ierugii, ideea fiind finisată prin citarea preotului Daja Miscovici care în 1752 a făcut referire la această biserică prin sintagma „manastire de piatra”. Tradiția susține că pe actualul amplasament al Bisericii, cunoscută drept Catedrală Caransebesului, a existat o mânăstire construită din lemn și amintită documentar la 1444, pe lângă care s-a dezvoltat prima școală de diaconi din zonă Banatului montan și s-a închegat prima bibliotecă a orașului. În sprijinul existenței acestei mânăstiri vin și documentele medievale și mai târzii, care pomenesc de „apa calugarilor” (aqua monachorum) că fiind în imediata ei apropiere. Edificiul din piatră și cărămidă este menționat că biserică în documentele de la 1739 și 1744, iar în 1752, din nou că mânăstire. Construcția, de factură barocă, a fost reparată în 1759 că, în primele decenii ale secolului al XIX-lea, episcopul Ioan Tomiciu să dispună lărgirea ei, astfel încât stâlpii de susținere a turnului să se găsească astăzi în interiorul navei.
Cu acest prilej, biserica este zugrăvita, pardosită cu lespezi de piatră și sunt fixate stranele pentru cântăreți. În 1862, sculptorul Esterlehner și pictorul Gutsch (Viena) realizează iconostasul. Cele patru clopote ale bisericii sunt turnate în perioada 1817-1881. În primele decenii ale secolului al XX-lea, biserica este repictata de Dimitrie Turcu și, ulterior, de Ioachim Miloia. În 1987 se mai realizează o repictare parțială a interiorului. Cu ocazia lucrărilor de reparații și redistribuire a sistemului de colectare a apelor pluviale și a îngrădirii, din primăvara anului 2007, în curtea bisericii au fost descoperite oseminte umane, datând, probabil, din perioada în care funcționa aici mănăstirea. Biserica este monument istoric, înscris în Lista Monumentelor Istorice. Biserica Sf. Gheorghe a fost afectată în urma incursiunilor turcești din 1738 și 1788, când i s-a dat foc, fiind refăcută în stil baroc, adaugandu-i-se turnul peste pronaos iar în 1796 a fost resfintita prin episcopul Iosif Ioanovici de Sakabent. Zugrăvirea ei s-a făcut pe cheltuiala lui Manoilă Stancovici de către pictorul Dimitrie Diaconovici din Vasiova. Pardoseala bisericii a fost placată cu piatră de Kehleim. Învelitoarea bisericii, ce inițial era din șindrilă, a fost înlocuită cu una de tablă zincata în 1857, iar turnul ceva mai devreme, în 1832 a fost acoperit cu tablă de cupru. Nava bisericii a fost zugrăvită de renumitul pictor Dimitrie Turcu, pictura remodelată și împrospătată în 1926 de Ioachim Miloia, în 1955 de Atanasie Demian și, în cele din urmă, în 1985 de către Virginia Videa.
Iconostasul a fost sculptat de către Eisterlehner din lemn de tei și paltin după planurile lui F. Hess, picturile fiind realizate de către pictorul academic vienez Gutsch între 1863 și 1864. În 1860 biserica este lovită de un trăsnet iar în noaptea zile de 9 noiembrie 1950 are de suferit din cauza unui incendiu. În 1951 sculptorul Paul Pocker din Lugoj reface în forma anterioară tronul afectat. Biserica are 31 metri lungime, 9 metri lățime, iar înălțimea turnului este de 35 metri. Dispune de trei clopote: primul clopot a fost turnat prima dată în 1817, apoi returnat în 1843 în curtea bisericii, iar localnicii au aruncat în bronzul topit monede de argint pentru ca acesta să sune mai melodios, al doilea clopot a fost turnat în 1869, iar al treilea în 1876, toate trei în Timișoara. Cu ocazia Primului Război Mondial s-au topit o parte din clopote pentru a compensa necesarul de bronz, ele fiind returnate după terminarea războiului. În curtea bisericii sunt păstrate cinci pietre funerare, ele aparținând soției lui Manoilă Stancovici, mărinimosul donatar, căpitanului George Radoicovici și fiului acestuia, precum și lui Iosif Mamula, colonel în armata austriacă.
sursa: TRAVELEUROPE.RO
