Vești bune! Au început lucrările de extindere la patru benzi la ieșire din Timișoara în zona Dumbrăvița. Lucrările, care au început astăzi, vor include și lărgriea sensului giratoriu, iar șantierul va dura aproximativ o lună. Pe perioada lucrărilor din zona Dumbrăvița, circulația se va desfășura cu restricții.
Astfel, după ce lucrările vor fi finalizate, traficul în zona va fi fluidizat, spune primarul Timișoarei, Nicolae Robu.“Astăzi dăm drumul unor lucrări foarte importante de amenajare a acestei intersecții și apoi de lărgire la patru benzi a străzii Calea Sever Bocu până la intersecția cu Strada Constructorilor. Tot ce este pe teritoriul municipiului Timișoara va fi la patru benzi”, explică edilul Nicolae Robu.
Intersecţia se prevede a fi amenajată sub forma unei giraţii, formată din două benzi de circulaţie a câte 5,5m lăţime. Pe amplasamentul fostei bucle de întoarcere a troleibuzului se vor amenaja 9 locuri de parcare, accesul realizându-se printr-o cale de 5m lăţime. Traseul Căii Sever Bocu (care reprezintă DJ691) urmează a se amenaja ca o stradă de categoria a II-a, cu 4 benzi de circulaţie (câte 2 pe sens) până la (str. Constructorilor) intersecţia cu traseul inelului IV de circulaţie a municipiului Timişoara. Lărgirea urmează a se executa pe o lungime de circa 333m. Carosabilul va avea o lăţime totală de 13 m. Adiacent carosabilului se vor amenaja zone verzi, piste de ciclişti si trotuare pentru circulaţia pietonală din zona.
În plus, odată cu finalizarea lucrărilor de extindere a străzii la patru benzi va fi pusă în funcțiune și linia de firobuz construită până la Dumbrăvița.
Lucrările vor fi executate de SC Sylc Con Trans SRL. Întreaga investiție este estimată la aproximativ 2.000.000 lei fără TVA, bani de la bugetul local.