Minunile Banatului! Cheile Nerei din Caraș-Severin, cele mai lungi și spectaculoase din România

0
2590

La Vaioaga Waterfall, Beusnita National Park, Romania

Cheile Nerei sunt cele mai lungi, dar și cele mai frumoase din România, întinzându-se pe o lungime de 22 km și care impresionează prin tot ceea ce oferă, de la imagini spectaculoase, la turism de aventură.

Cheile Nerei fac parte din Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița, unde se găsesc o serie de elemente unicat: Cheile Nerei, Cascadele Beușniței, Izvorul carstic Ochiul Beiului, Lacul Dracului, Izvorul Bigăr, făgete seculare, arbori monumentali de tisă, alun turcesc, sequoia giganteea, peșteri, floră și faună relictară. Ca habitate și ecosisteme protejate sunt pădurile seculare de făgete crescute pe calcare, pajiști și stufărișuri cu fitocenoze de mare complexitate, stâncării, peșteri și lacuri subterane, izvoare carstice și cascade cu depunere de travertin, ecosisteme acvatice.

„Vorbim de un fabulos carst al parcului Național Cheile Nerei — Beușnița. Acesta ocupă partea centrală a Sinclinoriului Reșița — Moldova Nouă, care constituie cea mai întinsă și compactă zonă de calcare din România. Această zonă este acoperită în cea mai mare parte cu benzi cretacice, jurasice și triasice, orientate aproximativ nord-sud și este carstificată până la altitudinea maximă de 1.160 m. În ciuda altitudinilor lor mijlocii sau chiar joase, în general sub 1.200 m, munții de pe întinsul acestui parc au, în cele mai multe locuri, aspecte semețe, de munte tânăr, înalt și sălbatic”, susține președintele Grupului Ecologic de Colaborare (GEC) Nera, Cornel Popovici Sturza.

În zonă întâlnești un număr impresionant de fenomene carstice, de la cele mai simple, câmpuri de lapiez, până la doline, izbucuri, ponoare, cascade, poduri naturale și terminând cu cele mai spectaculoase avene, peșteri și lacuri carstice.

Frumusete in stare pura

Elementul cel mai grandios al peisajului din parc îl constituie defileurile și cheile de o frumusețe rară, sculptate adânc în masivele calcaroase de apele râurilor: Nera, Beu, Șușara, Miniș, Ciclova, Oravița, Cremenița, Ulmu, care traversează acest spațiu miraculos.

Cascada-Bigar

Alpiniștii se pot bucura de pereți verticali, cu fisuri și surplombe, înalți până la 200 m (Cârșia Rolului, Cârșia Șoimului, Cârșia Căprariului), iar Turnurile Begului oferă pentru cei mai curajoși și experimentați trasee cu grade înalte de dificultate.

Potrivit președintelui GEC Nera, parcul cuprinde adevărate minuni acvatice. Rețeaua hidrologică a parcului cuprinde bazinele râului Nera și ale afluenților săi, apa râurilor fiind sursa permanentă de viață și frumusețe pentru toate ecosistemele existente în acestui areal.

Pe tot întinsul sălbaticelor Chei ale Nerei, de la Șopotu Nou și până la Sasca Română, pe o lungime de peste 20 km, întâlnești ape verzi-albastre, spectaculoase, cu un curs întretăiat de cuvete adânci. Datorită calcarelor, apele infiltrate în adâncuri formează cursuri subterane, care țâșnesc din nou la suprafață sub forma unor izbucuri, cum sunt cele din Cheile Nerei (Iordanului) de la Beușnița, Bigăr, Lăpușnic, Moceriș, Ducin, Tisia, Vicinic, Simion. Cele mai multe ape sunt încărcate cu carbonat de calciu, iar curgerea lor este însoțită de mari depuneri de travertin, pe patul de stuf calcaros formându-se o succesiune mirifică de cascade în trepte. Cele mai fascinante dintre ele sunt Cascadele Beușniței, adevărate orgi acvatice, unice în peisajul românesc prin frumusețea și originalitatea lor.

În apropierea acestor cascade se află și Lacul „Ochiul Beiului”, un impresionant izbuc, oglindă a propriei splendori a naturii genuine din acest spațiu minunat. Dacă este să ne referim la misterele subterane, pe teritoriul Parcului Național Cheile Nerei — Beușnița se află concentrate 472 de peșteri și avene, cu o mare varietate de tipuri morfologice și formațiuni valoroase.

Ecosistemul subteran al parcului, întins pe zeci și sute de kilometri de galerii de peșteră, a fost până în prezent foarte puțin cercetat. El ascunde râuri și lacuri subterane, universul fascinant al stalactitelor și stalagmitelor, numeroase specii de viețuitoare. Dincolo de valoarea lor turistică, importanța acestor peșteri consistă, în special, în bogăția de informații paleontologice detaliate pe care le oferă sedimentele lor acumulate în decursul timpului. Merită vizitate ca obiective turistice atractive peșterile: Dubova, Gaura Porcarului, Rolului, Sfânta Elena, Ponor Plopa, Ponor Uscat, Găurile lui Miloi.

Legende si mistere

Tot aici se găsește și Lacul Dracului, format prin prăbușirea tavanului unei peșteri, și care constituie un fenomen carstic unic în România. El este o poartă de intrare într-o rețea subacvatică de galerii, ce ascund misterele unei lumi secrete.

Legenda spune că demult, un moș hâtru, în timp ce stătea cu caprele la păscut, pe neașteptate i s-a ivit în față un omuleț cu un pește în mână. Omulețul i-a cerut bătrânului să îi frigă peștele pe jar de vreascuri uscate, având grijă să nu cumva să i se strâmbe coada, lucru pe care acesta l-a acceptat, cu condiția ca omulețul, la rândul său, să-i frigă un cap de țap, fără ca acesta să „rânjească”. Bătrânul s-a pus pe treabă și a înfipt un băț în pește, așa încât, coada acestuia nu s-a îndoit. Musafirul său, însă, care nu era altul decât diavolul, a legat botul țapului cu o funie din coajă de tei. Jarul a ars teiul, fapt pentru care botul țapului s-a desfăcut, arătându-și dinții. Furios că bătrânul l-a păcălit, diavolul s-a aruncat în lac. De atunci, acesta poartă numele de Lacul Dracului.

Expedițiile speologice întreprinse în Cheile Nerei au colectat un inventar bogat, fiind identificate situri paleontologice și arheologice în 24 de peșteri. Aceste situri atestă și urme de locuire umană (fragmente ceramice, vetre de foc din neolitic până în prezent).

Oferta ecoturistica

Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița prezintă o bogată ofertă ecoturistică. Relieful său, cu spectaculoase forme carstice, îndeamnă la drumeție și excursii prin locuri sălbatice de o rară frumusețe. Acest parc protejează o biodiversitate bogată și oferă celor care pășesc în perimetrul său clipe unice de încântare și purificare în fața naturii primordiale, rămasă intactă, la fel ca la începuturi.

Peisajele de aici cu stânci de un alb imaculat, cu cascade, lacuri, ape curgătoare și păduri seculare sunt impresionante și te farmecă la tot pasul. Pe teritoriul parcului poți descoperi sălașe arhaice, cantoane silvice, sate de munte cu comunități locale tradiționale.

Dacă își doresc aventură, turiștii au la dispoziție numeroase posibilități: peșterile și lacurile subterane din zonă îi așteaptă pentru explorare, stâncile verticale de calcar, cu grade diferite de dificultate pentru escaladă, apele Nerei pentru rafting, Valea Rea pentru canyoning, Cheile Șușarei și Nerei pentru ture de trekking. Dacă sunt interesați de obiective culturale, turiștii pot vizita vestigiile istorice: galerii străvechi de mină, construcția romană din Valea Boiștea, Cetatea Socolari, dar și renovata clădire a Teatrului din Oravița, cea mai veche din România, o adevărată bijuterie barocă. De asemenea, pot merge în pelerinaj la mănăstirile Călugăra și Sasca, precum și la alte lăcașuri vechi de cult aflate în zonă.

„Vegetația și flora parcului oferă un mozaic impresionant de specii, care provin din areale geografice și ecologice diferite. Această mare biodiversitate se datorează caracterului special al biotipurilor de aici (roci calcaroase cu regim termic favorabil), care au oferit habitate prielnice și pentru o serie de specii de plante termofile de origine mediteraneeană și sudică, migrate în timpul glaciațiunilor pe aceste locuri. Cercetările de până acum indică existența pe aceste meleaguri a circa 1.086 de specii de plante superioare, aparținând a 98 de familii”, spune Cornel Popovici Sturza.

Unicitatea faunei si florei

Între monumentele naturii protejate din parc se află măceșul de Beușnița, vișinul turcesc, ghimpele, cornișorul, săbiuța și orhideele locale. Condițiile prielnice de hrană și adăpost din zonă au favorizat dezvoltarea unui bogat efectiv de animale și păsări sălbatice, care conferă un farmec deosebit acestui parc. Aici poți întâlni reprezentanți din majoritatea ordinelor din zona temperat-europeană, dar și numeroase relicte pre și post glaciare de proveniență sudică, mediteraneeană. Bogate în salmonide, apele râului Nera prezintă și o mare diversitate de moluște și crustacee considerate relicte pontocaspice. O altă specie rară de pește este relictul terțiar fâsa (Cobitis elongata), cu areal doar în Cheile Nerei.

Cercetările întreprinse până în prezent au identificat în fauna terestră 313 taxoni, din care 119 sunt specii protejate, iar în fauna cavernicolă, 273 taxoni, din care 45 sunt specii rare și endemisme.

Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița prezintă o bogată ofertă ecoturistică. Relieful său, cu spectaculoase forme carstice, îndeamnă la drumeție și excursii prin locuri sălbatice de o frumusețe ieșită din comun. Acest parc protejează o biodiversitate bogată și oferă celor care pășesc în perimetrul său clipe unice de încântare și purificare în fața naturii primordiale, rămasă intactă, ca la începuturi.

Peisajele cu stânci de un alb imaculat, cu cascade, lacuri, ape curgătoare și păduri seculare sunt impresionante și te farmecă la tot pasul.

Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița este amplasat în sud-vestul României, în sudul Banatului Montan, în Munții Aninei și Locvei. Accesul în parc se face din Băile Herculane, pe ruta Bozovici — Șopotu Nou, pe DN 57B, din Timișoara, pe ruta Oravița — Sasca Montană, pe DN 57, din Reșița, pe ruta Anina — Steierdorf, pe DN 58. În interiorul parcului, accesul se face pe drumuri auto, forestiere și pe potecile turistice autorizate în acest scop. Suprafața parcului este de 36.758 ha, din care 29.164 ha, în fond forestier.

Rezervațiile naturale incluse în parc sunt Cheile Nerei — Beușnița (4.069,40 ha), Cheile Șușarei (247,80 ha), Ciclova — Ilidia (1.939,30 ha), Izvorul Bigăr (270,90 ha), Ducin (284,90 ha) și Lișovacea (33,00 ha).

sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.