Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş prin Centrul de Kinetoterapie și Masaj Banat caută spre angajare o persoană pentru postul de contabil. Postul se adresează persoanelor aparținând grupurilor defavorizate: persoane din familii cu mai mult de doi copii sau familii monoparentale, persoane provenind din sistemul instituționalizat de protecție a copilului, femei în situaţii de risc, persoane care au părăsit timpuriu şcoala, care locuiesc în comunităţi izolate, care trăiesc din venitul minim garantat, persoane cu dizabilităţi, persoane de etnie rromă.
Cerințe necesare: absolvent studii economice; minim 3 ani experiență pe un post cu responsabilități similare; bune cunoștiințe de calculator: Office, Excel, Word; cunoștiințe specifice postului: legislația financiar-contabilă, contabilitate financiară, contabilitate de gestiune, utilizarea unei aplicații contabile; abilități de organizare și planificare a muncii.
Responsabilități ale postului: completarea formularelor de contabilitate; înregistrarea actelor, verificarea și îndosarierea acestora; întocmirea statelor de plată; a situațiilor financiare lunare, semestriale și anuale, inclusiv bilanțul anual, și a diverselor rapoarte; efectuarea plăților, transferurilor bancare; urmărirea încasărilor zilnice și încărcarea lor în aplicația internă.
Cei interesați pot depune CV-urile în format Europass şi o scrisoare de intenţie la sediul CCIAT, Camera 12 sau le pot trimite pe adresa de e-mail: cculda@cciat.ro. Termenul limită de depunere a documentelor este 7 august 2015.
Centrul de Kinetoterapie și Masaj Banat, structură de economie socială creată în mediul rural (comuna Giroc), este o entitate cu personalitate juridică distinctă, înființată și gestionată de CCIAT, în calitate de partener coordonator al Proiectului ”CASE – Competențe Antreprenoriale Sociale”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și derulat împreună cu S.C. GAPA SRL, CCIA Vrancea și Associazione Gruppo Euroconsult Italia.
Proiectul are ca obiectiv principal îmbunătățirea accesului persoanelor din grupurile vulnerabile la piața muncii din Regiunile Vest și Sud-Est, atât în economia socială cât și în economia formală.
Centrul oferă, pe o perioadă determinată, acces gratuit la servicii de kinetoterapie și masaj pentru persoane din categoriile defavorizate menționate.