Orașul Oravița este denumit orașul premierelor, aici având loc, în decursul timpului, o serie de exclusivități la nivel național. Dintre acestea, poate cea mai importantă este primul teatru din România, al cărui imobil este o adevărată bijuterie arhitectonică, inclus în Patrimoniul Național Mobil și Imobil din România.
Inaugurat în anul 1817, după proiectele arhitectului Ion Niuny, Teatrul ”Mihai Eminescu” din Oravița este primul din România. De asemenea, este prima clădire de teatru din sud-estul Europei executată din piatră și prima clădire de teatru din Europa iluminată cu lămpi de acetilenă.
La 1800, o asociație a diletanților a avut ca obiectiv ridicarea unui edificiu pentru a găzdui spectacole de teatru și muzică. Astfel, se consolidează un nucleu de artiști diletanți (amatori) și se organizează spectacole. În decembrie 1815, a fost organizat un bal de caritate pentru victimele războaielor napoleoneene, morții și răniții din bătălia de la Leipzig, invalizii, văduvele și orfanii de război din Oravița și din împrejurimi. Diletanții dau și un spectacol în grădina Hotelului ‘Coroana’ și adună suma de 51 florini și doi creițari.
La 24 martie 1816, a avut loc o colectă care s-a dovedit a fi una importantă. Suma adunată a fost de 8.622,50 florini vienezi, fapt pentru care a fost lansată ideea finalizării edificiului teatral până în 1817, când întreg Banatul sărbătorea centenarul eliberării de sub administrația otomană.
În 1817, teatrul e ridicat în stilul barocului vienez și imită vechiul Burgtheater al Vienei care, nemaiexistand efectiv din 1889-1890, sporește valoarea de unicat a teatrului din Oravița. Edificiul s-a zidit pe terenul ‘Goldberger Gewerkschaft’. Arhitectul proiectant este un aromân, Ion Niuny (Niuni), care solicită colegului său din Viena, Ieronimus Platzger, să copieze organizarea interioară a Burgtheater-ului din capitala imperiului, iar Francisc Knee, un pictor foarte cunoscut și solicitat la vremea respectivă, aplică la fața locului tot ceea ce înseamnă note, date, idei, schițe, proiecte inspirate de modelul vienez, în planșele lui Ieronimus Platzger.
Ornamentele teatrului sunt în stil rococo, în culori roșu și auriu. Clădirea are o lungime de 36 metri și o lățime de 15 metri. Din foaier, se ajunge și la balconul sprijinit pe coloane. La parter se găsește ‘cercul locurilor bune’. Spre stradă exista o sală mare, pentru recepții și baluri, iar alături, un foaier. Sala de spectacole, în formă de semicerc, are loji, atât la parter, cât și la etaj.
Când teatrul a fost inaugurat a uimit — și impresionează și azi — prin stilul, frumusețea și bogăția sa arhitecturală și decorativă.
Cortina mare a fost pictată de Francisc Zech, directorul Școlii Gimnaziale din Oravița. Spectacolul inaugural a avut loc, după cum susțin unii istorici, în prezența familiei și a suitei imperiale, Francisc I de Habsburg-Lorena (între 1792-1806 a avut titlul de Francisc II al Sfântului Imperiu Romano-German apoi din 1806 pe acela de Francisc I de Austria, până la moartea sa, în 1835) și Carolina-Augusta de Bavaria.
Un episod aparte din istoria teatrului este legat de vizita trupei lui Mihail Pascali, din care făcea parte și Mihai Eminescu. Faptul este consemnat în 31 august 1868. Trupa din care făcea parte și Mihai Eminescu a prezentat două spectacole, în zilele de 1 și 2 septembrie. Eminescu era sufleorul trupei. În amintirea acestui mare eveniment și spre cinstirea memoriei marelui nostru poet, Teatrul Vechi din Oravița a fost botezat cu numele acestuia.
Oamenii de artă apreciază că această clădire este o adevărată bijuterie și un monument istoric ce trebuie văzut. Personalități importante au subliniat rolul teatrului de aici, și în cultura românească, și în cea europeană.
Alte premiere oravitene: primul teatru, prima cale ferată de munte, prima gară, prima farmacie montană, prima fabrică de bere din România.
sursa: agerpres.ro
