Avem trei noi statui ecvestre în orașul de pe Bega, dar locurile de amplasare lipsesc

0
291

statuie Paul Chinezu

Trei noi statui ecvestre vor apărea în curând în orașul de pe Bega. Prinţul Eugeniu de Savoya, Iancu de Hunedoara şi Paul Chinezu ar putea avea statui ecvestre la Timișoara.

Consiliul Local a aprobat vineri proiectul care prevede realizarea a trei statui ecvestre. “Din respect , preţuire şi credinţă pentru istoria neamului având datoria sacră de a transmite generațiilor viitoare zestrea atât de bogată în evenimente istorice a Banatului , propunem realizarea a trei statui ecvestre. Ştim ce-i datorăm lui Eugeniu de Savoya şi să nu uităm că la anul se împlinesc 300 de ani de când Timişoara a fost eliberată de sub ocupaţia austro-ungară. Trebuie să dăm drumul din timp la proiect. Paul Chinezu este o personalitate specială a zonei noastre, iar Iancu de Hunedoara este un personaj de impact mai larg pentru istoria Europei”, susține primarul Nicolae Robu.

Locul în care cele trei statui ecvestre vor fi amplasate nu a fost încă stabilit. Potrivit edilului Nicolae Robu, Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse va identifica locațiile.

(sursa foto:  www.timisoaraonline.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.