Acțiune de amploare, ieri, în cartierul Soarelui din Timișoara. Zeci de șoferi verificați și nouă unități comerciale controlate de polițiști în cadrul unei acțiuni de prevenire.
Poliţistii de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, acţiuni speciale şi jandarmii au identificat zeci de persoane și au controlat 9 societăți comerciale. Au fost aplicate 106 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea ordinii şi liniştii publice şi pentru încălcarea normelor rutiere. Valoarea totală a acestora se ridică la peste 13.500 de lei.
Oamenii legii au retras și 4 certificate de înmatriculare şi au reţinut în vederea suspendării un permis de conducere. Poliţiştii au acţionat pentru identificarea persoanelor pretabile la săvârşirea de infracţiuni stradale cu sau fără violenţă, identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii, bunurilor ce pot proveni din săvârşirea infracţiunilor, precum şi combaterea tuturor faptelor antisociale.
(Sursa foto: www.reporterntv.ro)