Descopera Banatul! Barajul si lacul VALIUG, un loc special 12 luni pe an

0
2647

valiug

Barajul Văliug, denumit şi Gozna, dupa numele celui mai inalt varf din Muntii Semenicului,  a fost construit în 1909 pe râul Bârzava, pentru producerea energiei electrice și pentru alimentare cu apă. Se intinde pe o suprafaţă de 12.6 hectare, are o adâncime maximă de 25 de metri şi un volum de 1.130.000 mc de apă. Barajul are 27 de metri înălţime, iar coronamentul are lungimea de peste 90 de metri, iat lăţimea de trei metri. Este încadrat de lacurile de acumulare Gozna (66,2 ha), aflat în amonte și Secu (105,67 ha) aflat în aval.

Bararea este constituită din barajul de greutate în arc şi dig, ambele de secţiuni trapezoidale, făcute din piatră cu mortar. Etanşarea a fost făcută cu un ecran din beton armat de 8 cm grosime. Barajul mai dispune de un descărcător de ape mari, cu debitul maxim de 79 mc/s. Golirea de fund se face prin două conducte de 60 cm diametru, care joacă şi rol de priză. Debitul maxim total ce poate fi evacuat este de 8.41 mc/s.

În perioada septembrie-decembrie 2012, lacul a fost golit pentru executarea unor lucrări la masca metalică a barajului, care protejază de infiltraţii. Golirea s-a făcut cu mare atenţie la fauna piscicolă şi a întregului ecosistem. Peisajele unice au atras nenumăraţi turişti. Reumplerea lacului s-a realizat natural, în special în primăvara anului 2013, când debitele de pe captările Nera-Cosava au crescut.

Lacul Văliug a fost amenajat pentru activităţi de relaxare: plajă scăldat, plimbări cu barca sau alte sporturi acvatice. Este o oaza de liniste si relaxare care poate fi vizitat in orice zi a anului.

Coordonate: Lacul Văliug

Se afla in apropiere de localitatea Văliug, Județul Caraş-Severin
Unitate geografică: Munţii Semenic
Altitudine: 600 m
Deschis turiștilor fără taxă de vizitare.
Amenajare / agrement: da
Trasee marcate: da
Caracteristici geografice: suprafaţă de 12.6 ha, formare artificială, adâncime: 25 m.

sursa: romania-redescoperita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.