Operațiune amplă a procurorilor DIICOT Timișoara și a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timişoara în această dimineață. Peste 50 de descinderi se desfășoară simultan în Timiș, Caraș Severin, Sibiu și Suceava pentru distrugerea a trei filiere de trafic de țigări, extrem de bine organizate.
Traficanții erau monitorizati de polițiștii de frontieră încă de la începutul anului. Aceștia au fost urmăriți cu atenție cum introduceau în România țigările chiar prin punctele de trecere frontiera cu Ucraina, cum erau transportate în depozite clandestine de unde erau distribuite prin vânzători stradali.
Polițiștii au identificat alte două rețele de contrabandă față de cea monitorizată inițial, stabilind că grupările acționau distinct, dar că își asigurau reciproc marfă atunci când vreuna dintre ele rămânea fără marfă. Potrivit anchetatorilor, grupările aveau grijă ca preţurile cu care vindeau ţigările să fie aceleaşi.
Traficanţii au preferat să se aprovizioneze cu tutun adus din celălalt capăt al ţării decât să aducă marfă din Serbia. Două grupări acţionau în Timiş şi Caraş Severin, iar cea de a treia avea cartierul general la Sibiu, asigurând, în mai multe situaţii, aprovizionarea cu ţigări aduse din localitatea suceveană Siret. Pentru a nu risca sume importante de bani, contrabandiştii preferau să facă transporturi de câteva baxuri.
În cadrul anchetei au fost identificate până acum 92 de persoane, din care, astăzi, vor fi aduși pentru audieri 37 de suspecţi.
Vom reveni cu amănunte.