Halep, din nou nr. 2, după ce a surclasat-o pe fosta nr. 1 mondial, Jelena Jankovic

0
225

halep

„Simona Halep a surclasat-o pe fosta nr. 1 mondial în două seturi scurte, redevenind Nr. 2 în lume, pentru a disputa o finală de superclasă împotriva Serenei Williams, la Cincinnati”, scrie site-ul oficial al WTA, textul, însoțit de fotografia româncei în acțiune, deschizând pagina web de duminică a organismului care conduce tenisul feminin.

„Simona Halep a câștigat, de altfel, ultimele 5 meciuri disputate cu Jelena Jankovic, iar sâmbătă seara a obținut o victorie de croazieră, cu 6-1, 6-2, succes realizat după ce românca a marcat 22 de lovituri câștigătoare, față de doar 14 greșeli neprovocate, cu 7 mingi de break concretizate din cele 10 pe care și le-a creat”, notează WTA.

„Am făcut un joc bun în seara asta și cu adevărat m-am bucurat să fiu aici. Sunt foarte fericită că pot disputa finala din nou, pentru a doua săptămână consecutiv”, a spus românca în interviul acordat imediat după meci, adăugând: „Și publicul a fost uimitor, au fost prezenți, atât de târziu, atâția oameni, în aceste tribune imense”.

Adversara Simonei Halep în ultimul act este nr. 1 mondial Serena Williams, care a eliminat-o pe tânăra în urcare Elina Svitolina, în două seturi, cu 6-4, 6-3, în prima semifinală. Williams o conduce pe Halep în întâlnirile directe cu 5-1.

„Joacă bine, a fost finalistă și săptămâna trecută, va fi un meci greu, echilibrat”, a spus Serena Williams despre Halep. „Când m-a bătut anul trecut la Singapore a fost excepțională, apoi am câștigat eu, iar ea vine acum să caute să se răzbune”.

„Este cea mai bună jucătoare din lume pentru mine”, a replicat Halep vorbind despre Williams, arată WTA. „Nu am nimic de pierdut, voi încerca doar să mă simt bine, dar să și cred în șansa mea”, a încheiat românca, de acum, începând de luni în mod oficial, a doua jucătoare din lume în ierarhia WTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.