Biblioteca Județeană Timiș a primit o altă denumire

0
373

BJT  denumire noua

Biblioteca Județeană Timiș a primit o altă denumire: Biblioteca Județeană Sorin Titel. Pe masa consilierilor județeni s-a aflat un proiect care prevedea acest lucru.

Astfel, instituția a primit numele unuia dintre cei mai importanți romancieri români postbelici. Noua denumire beneficiază și de susţinerea academicienilor Eugen Simion și Nicolae Breban şi, de asemenea, a unor nume importante ale culturii timișorene, precum Şerban Foarţă, Iosif Cheie-Pantea, Cornel Ungureanu, Adriana Babeţi, Mircea Mihăieş, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Paul Eugen Banciu, Ioan Viorel Boldureanu.

Inaugurarea noii identități a instituției va fi marcată prin deschiderea celei de a IV-a ediții a festivalului de literatură LitVest, organizat de Biblioteca Județeană Timiș, în perioada 23 – 25 septembrie 2015.

 Născut la Margina, județul Timiș, în anul 1935, Sorin Titel este autorul unei tetralogii romanești esențiale: „Țara îndepărtată” (1974), „Pasărea și umbra” (1977), „Clipa cea repede” (1979), „Femeie, iată fiul tău” (1983).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.