Vești bune pentru pacienții din vestul țării! În curând aceștia vor beneficia de un aparat ultraperformant pentru investigarea mai multor boli.
Aparatul RMN a ajuns ieri la Spitalul Municipal Timisoara. Valoarea totală a acestuia este de 950.000 de euro. Conducerea unității sanitare a semnat contractul de achiziție al aparatului de rezonanță magnetică nucleara (RMN) de 1,5 Tesla și inel de 70 cm, în cadrul proiectului european POSCCE.
Potrivit conducerii spitalului, pacienții vor putea beneficia de el din luna octombrie și va fi pentru prima dată când spitalul va oferi această investigație, întregind gama de explorări imagistice performante pe care o deține în prezent.
Rezonanţa Magnetică Nucleară (RMN) are multiple indicaţii, atât în ceea ce priveşte patologia neoplazică, cancerul de toate tipurile, neurologie, neurochirurgie, tumori şi în traumatalogie. Patologia coloanei este de absolută indicaţie RMN.
RMN-ul va fi instalat în fosta spălătorie a unităţii medicale, care se află în subsolul de la Clinicile Noi, încăpere care a fost transformată radical.