Acțiuni de amploare a jandarmilor timișoreni în luna august. Peste 350 de sancţiuni contravenţionale în cuantum de peste 65.000 de lei şi peste 40 de infracţiuni flagrante au fost constatate de către jandarmii din cadrul Grupării Mobile din Timişoara.
Astfel, jandarmii au fost angrenaţi în executarea a peste 300 de misiuni de asigurare a ordinii publice la diferite evenimente din zona de responsabilitate, majoritatea dintre ele având o afluenţă foarte mare de persoane. În executarea misiunilor, ei au constatat 42 de infracţiuni flagrante încheiate cu reţinerea a 44 de autori. Tot în acest sens, jandarmii au aplicat 350 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 65.000 de lei şi au ridicat în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproximativ 2.200 lei.
Aceste rezultate au fost obţinute în urma desfăşurării misiunilor executate atât independent cât şi în cooperare cu efective ale poliţiei, ale Direcţiei Silvice Timişoara sau ANPA Timiş
La nivelul zonei de responsabilitate teritorială a Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara, respectiv, judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş – Severin, jandarmii au executat misiuni de asigurare a ordinii publice la diferite manifestări religioase, culturale şi sportive şi în special, la rugile bănăţene, intervenţiile pentru aplanarea unor situaţii conflictuale sau la solicitările prin 112.