Patru zile fără apă potabilă în localitatea Gătaia

0
328

apa-rece

Locuitorii din Gătaia vor rămâne fără apă la robinete. În perioada 9-12 septembrie sunt programate întreruperi în furnizarea apei reci pe câteva străzi din Gătaia pentru branșarea consumatorilor la conductele noi de apă.

Astfel, miercuri, între orele 9-13, pe străzile Bârzavei și Carpați; joi, între orele 9-14, pe strada Trandafirilor; vineri, între orele 9-14, pe strada Înfrățirii și sâmbătă, între orele 9-14, pe strada Republicii.

În programul de investiții menționat, în Gătaia rețeaua de alimentare cu apă se va extinde cu 1,5 km și se va moderniza pe o lungime de 3,8 km. În același program investițional sunt prevăzute și realizarea unei porțiuni noi de rețea de canalizare de 6,9 km, construirea unei staţii de epurare a apelor uzate și lucrări de reabilitare și reechipare a forajelor, rezervoarelor, stațiilor de pompare etc. Valoarea totală a investițiilor din Gătaia este de 3,5 milioane de Euro.

La reluarea alimentării cu apă rece este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, li se recomandă utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă.