Atentatele de la 11 septembrie au fost o serie de atacuri sinucigașe coordonate de Al-Qaeda împotriva Statelor Unite care au avut loc la 11 septembrie 2001. În dimineața acelei zile, 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri.
Teroriștii au preluat controlul avioanelor, prăbușind două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, omorând toate persoanele de la bord și mulți alți oameni care lucrau în clădiri. Ambele clădiri s-au prăbușit în decurs de două ore, distrugând și avariind și alte clădiri din jur. Teroriștii au prăbușit un al treilea avion în clădirea Pentagon din Arlington, Virginia, lângă Washington, D.C. Al patrulea avion s-a prăbușit pe o câmpie de lângă Shanksville în zona rurală a statului Pennsylvania, după ce unii dintre pasageri și membrii echipajului au încercat să recâștige controlul avionului, pe care teroriștii îl îndreptaseră spre Washington, D.C. Nu au existat supraviețuitori ai zborurilor.
În total, în urma atacurilor au murit 2.993 de oameni, inclusiv teroriștii. Majoritatea covârșitoare ale celor morți erau civili, inclusiv cetățeni din 90 de țări. În plus, moartea de cancer pulmonar a cel puțin a unei persoane a fost considerată de un medic legist a fi cauzată de expunerea la praful ridicat în urma prăbușirii World Trade Center.
Statele Unite au răspuns la aceste atacuri lansând un „Război împotriva terorismului”, invadând Afganistanul pentru a înlătura de la putere regimul dictatorial al Talibanilor, care adăpostea teroriști al-Qaeda, și adoptând legea USA PATRIOT Act. Multe alte țări și-au întărit și ele legislația antiteroristă și au extins puterile forțelor de aplicare a legii. Unele burse americane de acțiuni au rămas închise în toată săptămâna atacurilor, și au anunțat pierderi enorme după redeschidere, mai ales în industriile transporturilor aeriene și de asigurări. Distrugerea spațiilor de birouri în valoare de miliarde de dolari a cauzat pagube serioase economiei districtului Lower Manhattan.
Avariile Pentagonului au fost reparate în decurs de un an, iar Monumentul Pentagonului a fost construit în acel loc.