Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România va începe de săptămâna viitoare controalele în centrele de detenție din Timiș. Astfel, sunt vizate casele de copii și Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă.
Acțiunea vine în urma unor sesizări din partea părinților care au copii în detenție. OADOR a semnat astăzi un protocol de colaborare cu Avocatul Poporului, prin care sprijină acțiunile din teritoriu. Potrivit președintelui OADOR, Teodor Rațiu, de luni, se vor efectua controale la Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă, pentru a constata condițiile în care sunt ținute persoanele care apelează la aceste servicii.
În urma verficărilor, se vor întocmi procesele verbale de constatare, în care se vor specifica situațiile pozitive și negative, care ulterior vor fi trimise către Avocatul Poporului.
Acțiunea se va extinde și în județele Arad, Bihaor și Caraș-Severin.