Administrația Națională de Meteorologie ANM a emis, miercuri, o informare de vreme deosebit de caldă, cu temperaturi ce vor atinge în unele regiuni și 37 de grade Celsius, în perioada 17-19 septembrie.
Conform meteorologilor, în zilele de joi, vineri și sâmbătă, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă în regiunile intra-carpatice. Astfel, în Banat, Crișana, Maramureș și local în Transilvania, frecvent vor fi temperaturi maxime de 33-34 de grade.
De asemenea, vineri, 18 septembrie, se vor înregistra izolat și valori termice maxime de 35-37 de grade, la amiază, când și indicele temperatură-umezeală va atinge local pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic.