Lucrările de regularizare de pe pârâul Pogăniş aproape de final

0
225

lucrare Poganis 1

Vești bune! Lucrările de regularizare de pe pârâul Pogăniş avansează. Administaţia Bazinală de Apă Banat  anunţă realizarea a aproximativ 75% din totalul lucrărilor prevăzute în proiect, necesare pentru a înlătura posibilitatea de producere a pagubelor materiale prin inundarea intravilanelor, căilor de comunicaţie, obiectivelor sociale, terenurilor agricole, în momentul producerii viiturilor.

 Lucrările de regularizare şi apărare împotriva inundaţiilor sunt amplasate pe cursul pârâului Pogăniş din zona localităţii Brebu până la confluenţa cu râul Timiş în zona localităţii Uliuc, pe o lungime totală de albie de circa 109 km.

Potrivit conducerii ABAB, în prezent, lucrările de reprofilare albie sunt realizate în jur de 96%, au fost realizate 33% din pragurile de fund prevăzute, parapetul din beton în localitatea Remetea Pogănici este realizat în proporţie de 88%, iar parapeţii din beton pentru supraînălţarea digurilor au 64% realizare. În ceea ce priveşte realizarea consolidărilor de mal în zonele expuse la eroziuni, s-au realizat lucrări în proporţie de 58%.

“Reamintim că amenajarea hidrotehnică a cursului pârâului Pogăniş va scoate de sub efectul inundaţiilor o suprafaţă de circa 29.492,7 ha de teren extravilan şi 1.216,78 ha teren intravilan, având ca beneficiari direcţi ai investitiei  aproximativ 4.898 locuitori, 2.680 gospodării, 6 grădiniţe şi 8 şcoli din localităţile cele mai vulnerabile în faţa inundaţiilor, pe care pârâul Pogăniş le traversează, începând cu satul Brebu, Zorlenţu Mare, Dezeşti, Fârliug, Remetea-Pogănici,Vermeş, Valeapai, Uliuc”, transmit reprezentanții ABAB.

Proiectul este cofinanţat în proportie de 90% din fonduri europene, restul de 10% fiind asigurat de la bugetul de stat.Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 87 milioane lei fără TVA, iar proiectul se va finaliza în decembrie 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.