VIDEO:Timișoara progresează în infrastructură! Se construiește al treilea mall

0
706

Timisoara Centrum

Un nou proiect de infrastructură important pentru Timișoara! Este vorba despre un mare centru comercial, Timișoara Centrum, investiție estimată la 90 de milioane euro.

Proiectul a fost lansat astăzi. Timișoara Centrum va fi construit în zona Circumvalațiunii, în locul fostei fabrici IRA. Construcțiile existente pe terenul situat între Centrul IT&C Incuboxx și fostul sediul al Poliției Rutiere au fost demolate. Clădirea va dispune nu doar de magazine, cafenele, restaurante, cinematograf, ci şi de spaţii pentru birouri de șapte etaje. Spațiile de închiriat însumează o suprafață de 60.000 de metri pătrați și 2.100 de locuri de parcare. Astfel că noul centru comercial va găzdui peste 140 de magazine, cafenele, săli de cinematograf, dar și un centru fitness.

Timişoara este al doilea „hub“ economic al României după Bucureşti. Astfel că timişorenii au printre cele mai mari salarii din țară, venitul mediu net fiind de peste 1.900 de lei în aprilie 2015 la nivel de judeţ, iar şomajul aproape că nici nu există. “Timişoara este cel mai dinamic oraş din România, este o concluzie a reputatei reviste Forbes. Municipalitatea sprijină orice investiţie din oraşul nostru atâta timp cât nu poluează. Mă bucur că o zonă care până ieri era în paragină a fost asanată şi în loc o să apară ceva foarte frumos. Am dat multe amenzi acolo şi se plăteau a doua zi. Pe vremuri acolo a fost o fabrică, apoi a fost abandonată, era o paragină de nedescris, au apărut oameni ai străzii”, susține primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Timisoara Centrum

În plus, investitorul Ali Ergun Ergen spune că după deschidere vor fi disponibile două mii de locuri noi de muncă. “Suntem parte dintr-un proces de o mare amploare. Timișoara Centrum este un produs viu, generator de idei și de provocări care delimitează o metamorfoză continuă, mai degrabă decât un proces de construcție. Datorită noilor sale caracteristici, a interesului tot mai crescut din partea pieței, proiectul a avut o evoluție fără precedent, întrucât principalele îmbunătățiri și avansul înregistrat atât din punct de vedere al structurii cât și al design-ului, sunt consecința unor eforturi susținute de a veni cu o soluție optimă atât pentru chiriași cât și pentru clienții finali”, explică Ali Ergun Ergen, investitor.

Timisoara Centrum

Timișoara Centrum va fi inaugurat în 2017. Acesta este cel de-al treilea proiect demarat anul acest la Timișoara, după extinderea Iulius Mall, prin proiectul OpenVille și după investiția grupului NEPI prin noul mall care va fi inaugurat într-o lună în Calea Șagului.

Timisoara Centrum 2

12077525_10204716630186931_404592239_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.