Societatea Aquatim a decis să facă un pas important. Astfel, de sâmbătă Aquatim are o nouă siglă.
Potrivit conducerii, noul logo al brandului este inspirat din Evul Mediu. Noua imagine prezintă un turn medieval ce simbolizează Cetatea Timișoarei, cetate care avea chiar la acea vreme un sistem de alimentare cu apă. O altă noutate cu care vine sigla companiei este culoarea verde, care atrage atenția asupra importanței protejării mediului înconjurător. „Lansăm o siglă nouă. Siglă, care simbolizează de fapt Cetatea Timișoarei. Din 4 octombrie suntem în culorile albastru și verde”, spune Crenguța Radosav, purtătorul de cuvânt al Aquatim.
Anunțul a fost făcut în cadrul evenimentului Ziua Serviciilor Publice, care a avut loc la sfârșit de săptămână la Timișoara.