Prețurile apartamentelor vechi în creștere

0
194

imobiliare 1

Prețurile apartamentelor vechi cresc accelerat. Conform portalului Imobiliare.ro, în ultimele 12 luni s-au înregistrat creșteri de peste 10% în Timișoara și Cluj-Napoca. Pe parcursul lunii septembrie, prețul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național (noi și vechi) a crescut cu 1,5%, de la 950 de euro pe metru pătrat util la finele lui august, până la 964 de euro pe metru pătrat.

Cea din urmă valoare este cu 5,7% mai ridicată decât cea consemnată în urmă cu 12 luni, respectiv 912 euro pe metru pătrat. Niciunul dintre marile orașe analizate nu face excepție de la tendința ascendentă a prețurilor; de remarcat este însă că cele mai semnificative majorări au fost înregistrate pe segmentul apartamentelor vechi, în vreme ce, în cazul locuințelor nou-construite, au avut loc și scăderi în perioada menționată.

În orașul de pe Bega, pretențiile proprietarilor s-au majorat cu 0,9% în septembrie (de la 915 la 923 de euro pe metru pătrat util), fiind acum cu 10,8% mai ridicate decât în perioada similară a anului trecut (când ajungeau la 833 de euro pe metru pătrat). După un avans de 0,9% în ultimele 30 de zile (de la 909 la 917 euro pe metru pătrat), apartamentele vechi sunt cu 11,2% mai scumpe decât în toamna anului trecut (când costau 825 de euro pe metru pătrat util).

De cealaltă parte, locuințele nou-construite s-au apreciat cu 0,7% în ultima lună (de la 944 la 951 de euro pe metru pătrat) și cu 5,9% în ultimul an (de la 898 de euro pe metru pătrat la finele lui septembrie 2014).

În Capitală, pretențiile vânzătorilor s-au menținut constante în ultima lună, la 1.086 de euro pe metru pătrat; nivelul actual este cu 3% mai ridicat decât cel atins în toamna lui 2014, respectiv 1.054 de euro pe metru pătrat.

Apartamentele vechi au un preț mediu de 1.030 de euro pe metru pătrat, cu 0,4% mai mare decât cel de luna trecută (1.026 de euro pe metru pătrat) și cu 2,2% peste cel din perioada similară a anului precedent (1.008 euro pe metru pătrat util). După un minus de 0,9% în septembrie (de la 1.134 la 1.124 de euro pe metru pătrat), locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale sunt cu 0,3% mai scumpe decât în urmă cu 12 luni (când puteau fi achiziționate, în medie, cu 1.121 de euro pe metru pătrat).

Cluj- Napoca este orașul cu cele mai scumpe locuințe față de anul trecut, atât vechi, cât și noi. Indicele Imobiliare.ro a ajuns în ultimele 30 de zile la o valoare de 1.124 de euro pe metru pătrat util, cu 1,9% mai mult decât la finele lui august (când se situa la 1.103 euro pe metru pătrat) și cu 12,4% mai mult decât în perioada similară a lui 2014 (când atinsese pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat).

Apartamentele vechi s-au apreciat în ultima lună cu 2%, de la 1.121 la 1.143 de euro pe metru pătrat, situându-se acum cu 15,5% peste valoarea atinsă în urmă cu 12 luni (respectiv 990 de euro pe metru pătrat). După un avans de 2,4% în septembrie (de la 1.077 la 1.103 euro pe metru pătrat), locuințele noi costă acum cu 8,6% mai mult decât în 2014 (când ajungeau la 1.016 euro pe metru pătrat).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.