Artiștii ”Lord of the Dance” vin în weekend la Timișoara

0
212

lord_of_the_dance15-750x423

Au mai rămas doar câteva zile până la marele spectacol al dansului pe scena din Timișoara. Artiștii ”Lord of the Dance – Dangerous Games” vin duminică în capitala Banatului. Evenimentul va avea loc, la Sala Olimpia, începând cu ora 20:00.

Aflați în turneu mondial, irlandezii care dau viață poveștii puse în scenă de Michael Flatley, vor face o nouă oprire în capitala Banatului pentru un spectacol de excepție. De data aceasta, spectatorii vor vedea o abordare inedită, neașteptată, în care coregrafia, efectele vizuale și luminile îi vor introduce într-o lume mitică și captivantă. Spectacolul de sunet și imagine, cunoscut în întreaga lume drept cel mai de succes show exprimat prin limbajul universal al dansului, prezintă de fapt o incursiune în folclorul irlandez, bazată pe lupta dintre Bine și Rău.

În noul show – “Dangerous Games”, Flatley a decis să păstreze pentru public câteva dintre numerele celebre din ”Lord of the Dance”, însă grandioasei reprezentații i-au fost adăugate proiecțiile holografice 3D, un sistem ce combină iluziile optice cu tehnologiile de ultim moment, pentru a crea efecte vizuale tri-dimensionale, oferind spectatorilor o experiență unică. Lupta dintre Bine și Rău este mai acerbă ca niciodată, publicul va fi pentru câteva ore parte a unei lumi mitice în care lupta dintre personajele pozitive și spiritele rele se va face pe aceeași scenă.

Acest „show time extravaganza”, cum a fost numit de jurnaliștii de la Los Angeles Times, va încânta publicul cu elemente spectaculoase de coregrafie, dar și cu momente artistice de excepție, deoarece pe lângă zecile de campioni la dans care vor fi prezenți pe scena de la Timișoara, cântăreața Nadine Coyle va juca rolul zeiței Erin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.