Încep lucrările la Inelul IV circulație

0
212

Nicolae Robu- primar Timisoara

Municipalitatea timișoreană a finalizat licitația pentru realizarea Inelului IV de circulație. Potrivit edilului sef, Nicolae Robu, este vorba despre tronsonul cuprins între străzile Măcin – Constructorilor și racordul la strada Demetriade.

Lucrările vor fi executate de Societatea Drumuri Municipale, iar lucrările vor începe în maxim trei săptămâni. Porținea cuprinsă între străzile Măcin și Constructorilor se întinde pe un kilometru și jumătate. “Strada, în momentul de faţă, nu este amenajată, este un teren viran neîntreţinut, cu vegetaţie abundentă şi pe alocuri există depozite clandestine de deşeuri rezultate din construcţii, mai ales în partea nordică, pe extensia străzii Constructorilor. Etapa I a proiectului de amenajare a lucrărilor implică realizarea legăturii rutiere între strada Constructorilor şi strada Măcin, ulterior se va amenaja şi racordul la strada Demetriade. Pentru realizarea legăturii cu strada Demetriade se va amenaja o intersecţie giratorie”, spune primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Valoarea contractului este de aproximativ 6.000.000 lei fără TVA.Termenul de execuție este de opt luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.