Șomerii din vestul țării își vor găsi de acum mai ușor un loc de muncă! Cea de-a doua ediție a Târgului de job-uri sociale are loc astăzi, la Timișoara.
Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş și are loc între orele 10.00 – 20.00, la Hotel Continental. Acțiunea se adresează persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile: persoane care au părăsit timpuriu şcoala, care locuiesc în comunităţi izolate, care trăiesc din venitul minim garantat, persoane cu dizabilităţi, din familii cu mai mult de doi copii sau familii monoparentale, femei în situaţii de risc, persoane de etnie romă. “Avem aproximativ 12 joburi disponibile pentru persoanele defavortizate şi 10 SES-uri prezente. În urma proiectului deja au fost angajate deja 34 de persoane. În cadrul acestui târg sunt diverse joburi: ca psiholog, agent de vânzări, organizator de evenimente sau în domeniul nutriţiei”, spune Daiana Buzatu, manager de proiect.
Târgul de joburi face parte din proiectul ”CASE – Competențe Antreprenoriale SocialE”, ce are ca obiectiv principal îmbunătățirea accesului persoanelor din grupurile vulnerabile pe piața muncii din Regiunile Vest și Sud-Est, atât în economia socială cât și în economia formală. Rezultatele așteptate ale proiectului vizează consilierea, orientarea profesională și mentoratul; furnizarea de programe de formare profesională; înființarea și dezvoltarea de SES-uri; organizarea de târguri de job-uri sociale și caravane ale inovării sociale; organizarea Galei Excelenței în antreprenoriat social; participarea la un schimb transnațional de bune practici.