Edilul Timișoarei din nou criticat de social – democrați. De această dată, Nicolae Robu a fost luat în vizor de către liderul TSD Timiș, Alfred Simonis.
Motivul este unul simplu. Consilierul local se arată deranjat de postul de televiziune de pe Facebook al Primăriei Timișoara. Astfel că azi, acesta nu a pierdut ocazia de a face glume pe seama primarului, care până acum invitat la emisiunile transmise pe Facebook a fost doar însuși edilul. “Nu înțeleg de ce televiziunea nu se numește Robu TV, pentru că doar domnia sa este invitat, doar el e acolo, singurul lucru pe care-l schimbă sunt moderatoarele. Toate sunt drăguțe, într-adevăr, tinere liberale, care-i pun întrebări așa cum îi plac dânsului, obediente. Din păcate domnul Robu nu realizează ridicolul și penibilul în care induce întreaga instituție și modul prin care le expune pe acele fete. Întâmplător, o cunosc pe una dintre ele și am observat că, după ce a moderat una dintre emisiuni, și-a închis pagina de Facebook. Poate a fost criticată îndelung. Îi fac o solicitare domnului Nicolae Robu să înceteze cu aceste emisiuni”, explică Alfred Simonis, liderul TSD Timiș.
În plus, consilierul local PSD spune că primarul Nicolae Robu exagerează uneori cu laudele și proiectele sale. Un exemplu concret este că edilul a afirmat în emisiunea sa că a plantat în Timișoara 7.000 de copaci și a creat mai multe locuri de parcare. Astfel că Alfred Simonis l-a imitat pe edil, acesta ținând în mână o foaie A4, pe care scria ZERO. “Tot în cadrul unei emisiuni am auzit că a plantat în Timișoara 7.000 de copaci. Probabil că e ca și cu parcările. Eu știam că a tăiat câteva mii de copaci, în niciun caz că a plantat. Făcând o paralelă cu parcările, în afară de câteva linii trase pe marginea drumului, nu a făcut nimic”, completează Alfred Simonis.