Vești proaste pentru pușcăriași. Ce se va întâmpla cu lucrările pe care le scriu ca să iasă mai repede din închisoare

0
301

 

penitenciar

Ministerul Justiției va propune spre dezbatere publică un proiect de lege prin care să se reglementeze mai clar situația lucrărilor ştiinţifice redactate de deţinuţi pentru reducerea pedepselor. „Avem această posibilitate de a utiliza mintea umană pusă la contribuţie în această manieră din 2000, de atunci avem dispoziţii care permit acest mod de abordare. Avem un regulament din 2010-2011. Am pornit după intrarea în vigoare a noilor coduri penale să elaborăm un regulament care să aducă mai multă claritate, mai multă rigoare în această materie. Am pornit un proiect care are 350 de articole, a fost supus unei dezbateri publice destul de intense. Am primit aceste semnale din spaţiul public că ceva nu este în regulă în anumite situaţii şi încercăm să punem puţină ordine aici. Cred că într-o săptămână sau două o să venim în dezbatere publică cu un proiect care să aducă mai multă rigoare decât în momentul de faţă, fără să interzicem acest lucru„, a spus Robert Cazanciuc, ministrul Justiției.

Acesta a mai precizat că noua lege va intra în vigoare până la finele acestui an și că va aduce clarificări în privinţa rolului instanţelor şi al comisiilor de liberare condiţionată din penitenciare.

Printre cei care au făcut mai puține zile de închisoare se numără fostul premier Adrian Năstase, George Becali sau fostul finanțator al Rapidului George Copos.

(Sursa www.libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.