Acțiuni de amploare a “oamenilor focului” din Timiș. Aceștia au participat la 722 intervenţii, din care 160 incendii, 154 dezastre şi asanări, 11 intervenţii pentru protecţia mediului, 322 arderi necontrolate, 8 salvări animale şi 67 alte intervenţii, iar echipajele SMURD au intervenit în 3.012 de situaţii: 2.941 intervenţii medicale, 14 intervenţii descarcerare şi 57 intervenţii de asistenţă persoane.
Conform unei statistici a ISU Banat, cele mai multe incendii au avut loc în Timişoara, 25, apoi în Făget, 12, în Lugoj au fost înregistrate 7 incendii, iar în Recaş 5. O statistică pe mediul urban şi rural arată ce cele mai multe incendii sunt în oraşe, 53% (89 situaţii), în timp ce în medil rural procentul este de 47% (77 incendii). În acest trimestru nu au existat victime ca urmare a incendiilor iar bunurile distruse în incendii au însumat 6,18 milioane de lei. În timpul intervenţiilor au fost salvate 14 persoane (10 adulţi şi 4 copii), 389 animale, iar bunuri valorice evacuate şi protejate reprezintă 32 milioane lei.
Principalele cauze de incendiu sunt: instalaţii electrice defecte –55 incendii, respectiv 33%; fumatul – 29 incendii, respectiv 17%; foc deschis – 20 incendii, respectiv 12%; acţiune intenţionată – 15 incendii, respectiv 9%. Echipajele S.M.U.R.D. au fost solicitate în 3.156 de cazuri, în medie cam de 34 pe zi. S-a intervenit în 3.013 de situaţii şi s-au asistat 3.069 persoane (2.766 adulţi şi 303 copii). Timpul mediu de răspuns al echipajelor S.M.U.R.D. a fost de 9:12 minute, iar timpul mediu de intervenţie de 33:54 minute.
În trimestrul III, echipajele SMURD au intervenit în 160 accidente rutiere şi feroviare, fiind asistate 198 persoane (179 adulţi şi 19 copii), dintre acestea 22 au fost încarcerate. Cele mai multe accidente au avut loc în Timişoara – 80 accidente, Lugoj – 8 accidente, Recaş – 7 accidente, Găvojdia, Remetea Mare şi Săcălaz – 4 accidente.
În paralel au fost desfășurate 341 de controale de prevenire la instituţii publice, localităţi, construcţii, şi operatori economici cu risc din judeţul Timiş. În urma verificărilor au fost constatate 559 deficiențe privind apărarea împotriva incendiilor, dintre acestea 85 au fost soluționate la fața locului, 518 au fost sancționate. Au fost emise 88 avize pentru securitate la incendiu și 66 avize pentru În plus, s-a desfășurat o activitate intensă de educație preventivă la nivelul instituțiilor de învățământ, al primăriilor și operatorilor economici. S-au distibuit 2.221 pliante informative, 2.119 afișe și 150 broșuri în domeniul apărării împotriva incendiului și a protecției civile. S-au efectuat vizite cu scopul informării preventive atât în școli cât și în grădinițe.