Amenzi pe bandă rulantă în Timiș! Sute de şoferi au fost amendaţi în doar patru zile.
Oamenii legii au acţionat în judeţ pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Astfel, au fost aplicate 750 de sancţiuni contravenţionale, 223 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 106 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Nici pietonii nu au scapat nesanctionati. Astfel, polițiștii au amendat 89 de pietoni şi 79 de biciclişti/mopedişti care nu au respectat prevederile legale.
În plus, au fost reţinute în vederea suspendării 65 de permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, semnificaţiei luminii de culoare roşie a semaforului electric, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor. Au fost retrase 25 de certificate de înmatriculare.
Atenție, șoferi! Oamenii legii se vor afla la datorie în zilele următoare, iar cei care nu respectă legea riscă sancțiuni drastice.
(Foto: arhivă)