Fermierii care doresc să afle care sunt cele mai noi și utile tehnologii pentru producțiile lor și persoanele care și-au propus să activeze în agricultura ecologică se pot înscrie la cursul organizat de CCIAT.
Acesta se adresează atât celor care au experiență în agricultura ecologică, cât și celor care plănuiesc deschiderea unei afaceri în domeniu, având o tematica aplicată și discuții practice despre oportunități de dezvoltare.
Pentru a doua oară în Timişoara, în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie 2015, la Centrul Regional de Afaceri se va desfăşura cursul acreditat de Agricultură Ecologică. Sesiunea de formare este organizată de Agenţia de training Creative Business Management în colaborare cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş.
Cursul durează patru zile. Astfel că în prima zi de curs, participanţii vor învăţa de la prof. Maria Toader – profesor în cadrul UASMV București, principiile cultivării plantelor în sistem ecologic, reţete de fertilizatori şi metode de recoltare. A doua zi, se va continua cu creşterea animalelor în mod ecologic. Modulul va fi susţinut de ing. Viorica Boboc – preşedinte al Asociaţiei Bioavicultorilor din România – BIOAVIROM, care va prezenta toate speciile importante de animale cu tipologiile şi nevoile lor de creştere în sistem ecologic. În cea de-a treia zi de curs, dr. ing. Aurelia Căldăraru, va prezenta condiţiile de certificare ale unei ferme ecologice, modul de etichetare al produselor ecologice, relaţia cu furnizorii şi procedura de export. Dr. ing. Aurelia Căldăraru, consultant în certificare și inspecție, va vorbi despre angajamente în cadrul măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenuri agricole PNDR 2014-2020, gestionate de Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (Agro-mediu și clima – Măsura 10, Agricultura ecologică – Măsura 11).
În ultima zi de curs, participanţii vor face o vizită la una dintre cele mai cunoscute ferme ecologice din zonă. Cursanţii vor discuta despre tehnologii de producţie, metode de fertilizare şi tipuri de culturi şi vor beneficia de îndrumări şi sfaturi de la un fermier cu experienţă în agricultura ecologică.
Cursurile vor fi susţinute de specialişti în domeniu, cu o vastă experienţă în susţinerea şi promovarea agriculturii ecologice, de la tehnici de aplicare a legislaţiei în domeniu, până la certificare şi gestionarea unei ferme propiu-zise. Programul de formare se derulează pe perioada a 4 zile, programul zilnic fiind 10.00 – 17.00.
Taxa de instruire este 800 lei şi include toate costurile (taxă curs, taxă examen ANC, bufet, gustări şi transport fermă în ultima zi de curs). Participanţii vor primi, în urma unui examen de specialitate, un certificat de absolvire pentru ocupaţia de „Operator în ferme ecologice mixte”, cod COR: 314205. Certificatul este emis de Autoritatea Naţională pentru Calificări şi recunoscut de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei.
Informații suplimentare la tel. 0256 490 771, 0256 490 772, Rafaela Colban – consultant cameral. Înscrierea se face prin solicitarea şi completarea fişei de înscriere și trimiterea acesteia prin fax la numărul 0256 490 311 sau prin e-mail pe adresa: rcolban@cciat.ro.
(Sursa foto: www.glasul.hd.ro)