VIDEO: Centrul ONCOGEN a fost inaugurat la Timișoara

0
632

12180780_10204815948469826_1232683175_o

Vești bune pentru locuitorii din vestul țării! Centrul Oncogen a fost inaugurat astăzi la Timișoara.

Acesta este unic în Europa de Est și va deservi tuturor pacienților bolnavi de cancer din vestul țării. El este dotat cu unitate GMP (cameră albă), singura de acest tip din ţară.  Aici vor lucra medici şi rezidenţi care vor utiliza metode de diagnosticare şi tratare a cancerului, cu potenţial de a completa sau chiar înlocui metodele clasice cum ar fi chimioterapia, radioterapia sau intervenţia chirurgicală.

12176376_10204815948229820_1757000976_o

Zece oameni au fost invitaţi să taie panglica Oncogen, printre care Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Gheorghe Nodiţi, fost manager al unităţii medicale, Constantin Ostaficiuc, fost preşedinte al CJ Timiş, Titu Bojin, actualul preşedinte al CJ Timiş, primarul Nicolae Robu, dar şi mitropolitul Banatului, Ioan Selejan. Potrivit conducerii, obiectivul proiectului este crearea infrastructurii de cercetare-dezvoltare şi inovare în domeniul cancerului. Totodată să susţină şi să faciliteze translaţia spre noi metode de diagnostic şi de tratament orientat spre terapiile genice şi celulare, care să completeze sau chiar să înlocuiască metodele clasice de tratament anti-tumoral. “După cinci ani de zile, putem spune că ziua de astăzi reprezintă o zi de sărbatoare pentru Spitalul Județean. Este vorba despre un mare proiect de anvergură, unic în sud-estul Europei. O întreagă echipă a muncit timp de cinci ani de zile pentru realizarea acestui proiect. Deocamdată va funcționa pe schema de personal de la catedra de Imunologie de la Spitalul Județean, urmând ca după definitivarea și aprobarea schemei de către Ministerul Sănătății să se producă angajări specifice, caracteristice acestui centru”, spune managerul SCJUT, Marius Craina.

oncogen

Centrul ONCOGEN este dotat cu echipamente de ultimă generaţie, cu ajutorul cărora se va putea realiza cercetare de vârf. Aici vor funcţiona şi două camere albe unice în România, o bancă de celule şi ţesuturi şi o biobază. În cadrul centrului vor fi efectuate studii clinice cu scopul dezvoltării de tratamente inovatoare în cancer şi bolile cronice degenerative. Douăzeci de specialişti în cercetare vor lucra în ONCOGEN, fiind create şi 15 noi laboratoare de cercetare, dotate cu aparate moderne. “Cercetările vor începe iîn cursul acestui an. Centrul este finalizat în proporție de 99%. Colegii care lucrează în Spitalul Județean sunt capabili să inițieze și să desfășoare activitate medicală în acest centru”, adaugă Marius Craina.

ONCOGEN 2

Imobilul are parter plus patru etaje, suprafaţă totală de 2.900 mp, iar dotarea cu echipamente, instrumente şi software va fi la standarde internaţionale. Parterul clădirii are mai multe săli de documentare, conferințe sau teleconferințe. La etajul intai se va realiza cercetare fundamentală, etajul al doilea va fi dedicat diagnosticului avansat în cancer pentru terapia personalizată, iar la etajul trei va funcționa o fabrică de medicamente de mici dimensiuni. Aici vor putea fi produse vaccinuri, medicamente și celule stem sau fragmente de celule stem. La ultimul etaj al clădirii, al patrulea, se vor realiza experimente.

ONCOGEN 3

Valoarea totală a proiectului este de peste 10 milioane de euro, bani de la Uniunea Europeană.

ONCOGEN 4

12176053_10204815948389824_1490514459_o

centrul ONCOGEN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.