Executivul a aprobat în ședința de miercuri șase hotărâri de Guvern care vizează organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale din acest an. Astfel, pe 5 iunie 2016, în intervalul orar 7.00 – 21.00, timișorenii vor fi chemaţi la urne pentru a-şi alege primarul oraşului, consilierii locali şi consilierii judeţeni.
Guvernul României a stabilit ieri data alegerilor locale care, la fel ca acum patru ani, se vor desfăşura într-un singur tur de scrutin. Conform calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale, pus în dezbatere de Autoritatea Electorală Permanentă, campania electorală va începe în 6 mai 2016, iar a doua zi, pe 7 mai, se va stabili prin tragere la sorţi numărul de ordine de pe buletinele de vot.
Comunicarea către toate birourile electorale de circumscripţie a listei cuprinzând denumirile şi semnele electorale ale partidelor politice, ale alianţelor politice, ale alianţelor electorale, precum şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, legal constituite, care au dreptul să participe la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale trebuie să fie făcută cel târziu în data de 12 aprilie. Cu 30 de zile înaintea datei votării – cel târziu în 6 mai – vor trebui făcute publice numărul circumscripţiilor electorale, delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare, precum şi sediile acestora.
Guvernul a alocat suma de 350 milioane de lei pentru desfășurarea alegerilor locale. O noutate în acest an este apariţia a 180 de operatori tehnici care introduc date suplimentare, cum ar fi CNP-ul, prin intermediul unui sistem operat de STS. Aceștia vor fi renumerați la fel ca membrii comisiilor electorale, adică cu 85 de lei / zi.
(Foto: arhivă)