Ambasadorul SUA în vizită la Primăria Timişoara

0
300

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Excelența Sa Hans Klemm, însoţit de reprezentanţi ai Ambasadei, a efectuat ieri o vizită la sediul Primăriei Municipiului Timişoara. În cadrul întâlnirii, primarul Nicolae Robu a prezentat informaţii şi date despre profilul economic, social şi multicultural al Timişoarei diplomatului american, aflat la prima sa vizită în oraşul nostru.

Excelența Sa Hans Klemm a apreciat pozitiv investiţiile în infrastructura Timişoarei, dezvoltarea sectoarelor economice şi procentul aproape nul al şomajului în municipiu. Discuţiile au vizat subiecte privind relaţiile de cooperare bilaterală, în general. Au fost abordate teme de interes comun din domeniul economic, respectiv prezenţa majoră a investitorilor americani în Timişoara, contribuţia acestora la performanţele economice excelente ale oraşului şi posibile colaborări viitoare pentru stimularea mediului economic. În acest context, a fost relevată importanţa dezvoltării conceptului zonei integrate de dezvoltare Timişoara-Arad.

În plan cultural, a fost evidenţiată dorinţa ambelor părţi de extindere a colaborării.

La întâlnire au participat şi Dan Diaconu – viceprimar al Municipiului Timişoara, Sorin Drăgoi – administrator public al Municipiului Timişoara, Marjorie Stern -ataşat cultural al Ambasadei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.