Comercianții ilegali care vin din Bocșa, una din cauzele fenomenului infracțional din Piața 700

0
409

Piața 700 din Timișoara verificată atent de polițiștii locali. În ultimele patru zile efective mărite de polițiști locali din cadrul Biroului Poliția Piețelor au acționat în perimetrul Pieței 700 pe linia depistării hoților de buzunare și a cerșetorilor.

Astfel, în urma analizei cauzelor fenomenului infracțional și contravențional din zonă s-a stabilit că există persoane care se aciuiesc în piață, vin din alte localități și desfășoară acte de comerț ilicit și cerșetorie.“Aceste persoane vin din localitatea Bocșa, județul Caraș Severin, cu iederă a cărei proveniență nu poate fi dovedită cu acte, aceasta fiind achiziționată de comercianții de flori din piață, care le plătesc contravaloarea după comercializarea ornamentelor realizate”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Între timp, în așteptarea banilor, aceștia se aciuiesc în perimetrul pieței, cerșesc, agasează trecătorii și sunt predispuși la comiterea de fapte infracționale. Astfel, ca urmare a acestor date, polițiștii locali au acționat aseară pe B-dul Republicii, în zona Gării de Nord, unde existau date că persoanele respective vin din localitatea Bocșa, județul Caraș Severin, pentru a se deplasa către Piața 700 și a-și relua obiceiurile. În urma acțiunii, patru persoane au fost depistate și sancționate de polițiștii locali cu amenzi de câte 500 lei conform Legii 12/1990, fiind confiscate și aproximativ 90 de kilograme de iederă.

Fenomenul rămâne în atenția polițiștilor locali care vor acționa și în continuare pe această linie până la asanarea întregului fenomen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.