Cea mai importantă competiţie ecvestră organizată vreodată în România, Herneacova International Jumping, a înregistrat în a doua zi de concurs, un moment inedit.
Daniel Ionuţ Bucur şi-a sărbătorit ziua de naştere, chiar pe terenul de concurs, iar arbitrii i-au pregătit un moment special: imediat după evoluţia concurentului la proba CSI 1* Silver, din boxe a răsunat “La mulţi ani”.
La această probă, sărbătoritul, care a făcut echipă cu calul Sandra, s-a clasat pe locul II, fiind devansat în ultimul moment, de tatăl său, Ionel Bucur cu calul Conte.
„Mereu am norocul să-mi sărbătoresc ziua de naștere în concurs, însă a fost foarte bine, mai ales că şi rezultatul a fost unul foarte bun. Dar, tatăl meu știe să mă priveze de lucrurile frumoase, așa că astăzi m-a bătut. Din fericire el a fost singurul care m-a bătut. Mă bucur foarte tare că a câștigat el. Nu vreau să par lipsit de modestie, dar pe teren ne batem de la egal la egal”, a declarat Daniel Ionuţ Bucur.
“Am o mică remușcare că l-am bătut, dar sportul e sport și chiar îmi face plăcere să-l am pe Ionuţ ca adversar și chiar ne place să ne batem unul pe altul, să ne tachinăm. Nu aș putea să spun cine e mai bun dintre noi. Eu vin cu puțin mai multă experiență, iar el vine cu ale tinereții valuri, care cred că îi aduc un plus”, a spus Ionel Bucur.
Herneacova International Jumping este un concurs de sărituri peste obstacole de 3*, care se desfăşoară în perioada 13-17 septembrie şi 20-24 septembrie.
În competiţie sunt înscrişi peste 200 de călăreţi şi peste 450 de cai, iar premiile au o valoare totală de aproape 240.000 de euro.