Carmen Dan, ministrul de Interne, a ajuns în acestă dimineață la Timișoara!
Prima oprire a ministrului Carmen Dan a fost la Spitalul Județean, acolo unde s-a interesat de starea de sănătate a victimelor din urma furtunii de ieri.
Vă reamintim că în urma furtunii violente de ieri, cinci persoane din județul Timiș au decedat, iar alte câteva zeci au fost grav rănite, printre care și copii.
”În primul rând am fost să-i văd pe cei doi minori, pe Robert și pe Teodora, de 10 și de 11 ani, minori care au suportat niște intervenții chirurgicale serioase și am vrut să știu care este starea lor. Din păcate Teodora nu este într-o stare foarte bună, este încă într-o perioadă critică și așteptăm să vedem cum evoluează, Robert este într-o stare stabilă și eu îmi doresc să se însănătoșească amândoi foarte repede. Ceilalți pacienți pe care i-am văzut sunt cei care au avut probleme în urma fenomenelor meteo , o situație mai deosebită este la o doamnă care așteaptă să intre în operație, în rest nu a fost nevoie de intervenții chirurgicale”, a spus Carmen Dan.
Ministrul Carmen Dan va avea discuții cu prefecții și cu reprezentanții ISU pentru evaluarea situației exacte din teren, în vederea luării celor mai adecvate măsuri pentru revenirea la normal a comunităților afectate.