Firmele din Timiş, instruite cu privire la Regulamentul de Protecție a Datelor cu Caracter Personal!

0
81

Camera de Comerț din Timiș în parteneriat cu reprezentanţii Camerei de Comerț Britanico-Române şi Moore Stephens KSC, au organizat un seminar de prezentare spre aprofundare a Regulamentului de Protecție a Datelor cu Caracter Personal.

Regulamentul va intra în viagoare începând cu data de 28 mai 2018. Astfel companiile din toată lumea care stochează și procesează date despre cetățenii U.E. vor fi nevoite să se conformeze GDPR.

”Are loc un eveniment foarte important și anume se pune în dezbatere un regulament al Uniunii Europene, care prevede modalitățile în care se realizează protecția datelor cu caracater personal ale persoanelor fizice, cât și ale persoanelor juridice. Avem prezenți la acest eveniment reprezentanți de seamă ai unor societăți comerciale din București care se ocupă cu aceste probleme, iar evenimentul este organizat împreună cu Camera Bilaterală Marea Britanie – România. Cunoașterea acestui regulament de către toate persoanele fizice și juridice este foarte importantă pentru că începând din 28 mai anul viitor intră în funcțiune acest regulament al UE pe care toți trebuie să-l respectăm. Problema în țara noastră e faptul că încă nu avem o legislație completă pe această temă, dar obligația țării noatre este să se supună acestui regulament”, spune Emil Mateescu, consilier al președintelui CCIAT.

În cazul în care nu va fi respectat regulamentul firmele riscă amenzi pentru non-conformare. Acestea pot ajunge de la 2 – 4% din cifra de afaceri globală până la 20 de milioane de euro, în funcție de suma care este mai mare.

”Firmele nu sunt încă pregătite pentru acest regulament și este mult drum de făcut și mai avem doar șase luni până la implementare. Noi suntem pregătiți să ajutăm firmele din România și mai ales cele din Timiș și Timișoara. Penalizările sunt de la 20 de milioane de euro până la 4% din cifra globală a unei companii. Moore Stephens încearcă să ajute firmele să înțeleagă importanța și aplicarea acestui regulament, pentru că mai apoi vor fi controale mai ales la firmele mari și multinaționale care proceseaază datele personale direct”, spune Mamas Koutsoyiannis, reprezentatul firmei Moore Stephens.

La eveniment au participat ca lectori atât specialiști în aplicarea managementului securității informaționale cât și avocați și consultanți cu experiență în implementarea procedurilor privind sistemul de protecție a datelor cu caracter personal.

”Suntem extem de interesați de acest subiect, dat fiind că anul viitor nu vom mai avea păsuiri din partea Comisiei Europene, iar legea din aprilie 2018 intră în vigoare. Cred că nu există coleg să nu aibă de a face cu datele personale a oamnilor cu care lucrează, noi avem și CNP-urile angajaților și copiile după buletin, dar mai mult de atât credem că va fi un mare val de angajări deoarece acești ofițeri de informații care trebuie să fie în firmele mari se aseamănă cu acel responsabil de protecția muncii care la început noi românii l-am mai neglijat, dar în cele din urmă amenzile foarte mari și amenzile care s-au întâmplat au făcut să nu neglijăm acest subiect. Sunt convins că și protecția datelor personale va fi un subiect foarte important”   Flaviu Pop, reprezentantul unei companii de curierat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.